Dragnea amenință că PSD și-ar putea trimite oamenii „care sunt foarte nervoși” să facă o contramanifestație la mitingul PNL
Data publicării:
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, îi avertizează pe liberali că i-ar putea lăsa pe oamenii din partidul său, „care sunt foarte nervoşi” să facă o contramanifestaţie în ziua mitingului PNL de la Iaşi, la care este invitat şi preşedintele Klaus Iohannis.
Referindu-se la faptul că în ziua în care este programat mitingul social-democraţilor de la Iaşi, pe 9 mai, a fost anunţat un protest în oraş, Liviu Dragnea a afirmat: „Foarte bine, înseamnă că s-ar putea să apară contramanifestaţii şi sâmbătă (când e mitingul PNL - n.r.). Să nu creadă Iohannis şi slugile lui că doar ei au dreptul să urle şi să ţipe. Putem să lăsăm şi noi oamenii noştri, care sunt foarte nervoşi, să facă o contramanifestaţie”.
Pe de altă parte, întrebat dacă premierul Dăncilă va participa la mitingul PSD de la Iaşi, Dragnea a replicat: „Mitingul se va organiza chiar dacă nu vine doamna prim-ministru, avem această capacitate”.