Dominic Fritz: Carantina continuă în localităţile din Timiș cu primari USR-PLUS şi PSD dar a fost ridicată în cele cu primari PNL

Data actualizării: Data publicării:
domninic fritz cu masca sta la masa
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, spune că decizia DSP privind menținerea carantinei asupra unor localități conduse de primari USR-PLUS sau PSD și ridicarea măsurii în cazul administrațiilor PNL are conotații politice. Foto: Agerpres

Primarul Dominic Fritz a declarat, sâmbătă seara, după decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş prin care nu a mai prelungit carantina zonală pentru Timişoara şi alte patru comune limitrofe, că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a avut propuneri diferite pentru aceste localităţi, "cu conotaţie politică".

Edilul a susţinut, într-o postare pe Facebook, că DSP Timiş "a propus continuarea carantinei pentru unităţile administrativ-teritoriale (UAT) cu primari din USR PLUS şi PSD şi a propus ridicarea carantinei pentru UAT-urile cu primari PNL".

"Sunt absolut uimit de conotaţia politică a acestor decizii", a afirmat Fritz.

El s-a abţinut de la vot, susţinând că a refuzat să participe la această "înscenare".

Totodată, primarul arată că i s-a cerut să voteze (ca membru în cadrul CJSU), atât pentru ridicarea carantinei din Moşniţa Nouă, unde rata de infectare este de 11,22, cea mai mare din zona carantinată, dar şi pentru continuarea carantinei în Dumbrăviţa, cu o rată de 7,42, cea mai mică din zona carantinată, potrivit Agerpres.

"Am cerut explicaţii pentru această propunere DSP, dar nu le-am obţinut. Deciziile de carantinare trebuie să fie logice ca să aibă credibilitate şi ca oamenii să le înţeleagă şi să le urmeze. Nu trebuie să existe nicio suspiciune că aceste decizii sunt luate din considerente altele decât strict epidemiologice.

DSP Timiş a propus continuarea carantinei pentru UAT- urile cu primari din USR PLUS şi PSD şi a propus ridicarea carantinei pentru UAT-urile cu primari PNL. Sunt absolut uimit de conotaţia politică a acestor decizii. Chiar documentul Institutului Naţional de Sănătate Publică, care avizează pozitiv ridicarea pentru Moşniţa şi Ghiroda, menţionează expres că ridicarea carantinei va duce la creşterea ratei de infectare şi că, în scurt timp, localităţile vor intra din nou în carantină.

Am refuzat să particip la această înscenare. M-am abţinut la votul de astăzi pentru că nu puteam legitima o hotărâre ilogică, care ne duce la un şir nesfârşit de ieşiri şi intrări în carantină în UAT-uri diferite din jurul Timişoarei.

Aşa cum am spus mereu, cred că o carantină are rost doar la nivel de zonă metropolitană. Carantina zonală din ultimele două săptămâni a reuşit să încetinească ritmul de creştere. De ce să renunţăm la o măsura care producea efect?", a spus Dominic Fritz.

Edilul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de posibilitatea de a reduce rata de infectare în continuare, fără măsuri mai restrictive pentru toată zona metropolitană, măsuri care pot fi luate doar în scenariul carantinei.

"Sunt conştient că poziţia mea pentru o continuare a carantinei pentru întreaga zonă metropolitană nu este una populară. Dar, uitându-mă ce se întâmplă pe planetă, în ţară şi în judeţ, nu văd o altă ieşire responsabilă", a mai spus Dominic Fritz.

Președintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, remarcă, în context, că măsura carantinării impusă în urmă cu două săptămâni a fost "nedreaptă" şi a avut efecte negative asupra copiilor şi a mediului economic local.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii vor avea cărți de identitate digitale: Cum funcționează noile buletine și ce...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 de pensionari vor încasa 2 pensii, în luna decembrie. Casa de Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Todd Haynes
Regizorul american Todd Haynes va fi preşedintele juriului Festivalului de Film de la Berlin 2025
Digi Animal World
Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii
Film Now
Glen Powell, după ce s-a zvonit că-i ia locul lui Tom Cruise în seria "Misiune Imposibilă": "Mama nu m-ar...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...