Dispută între Dumitru Iliescu şi Liviu Dragnea pe tema SPP

Data publicării:
180117_DRAGNEA_DANCILA_004_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea

"Nu am niciun motiv să apăr actuala conducere a SPP, nu știu dacă acuzațiile formulate împotriva celor din conducerea instituției sunt adevărate sau nu. Ceea ce știu este faptul că subordonarea acestei structuri a fost permanent ținta unor persoane cu funcții de conducere în Ministerul de Interne. De asemenea cunosc manevrele care se fac pentru realizarea acestui obiectiv. Este interesant modul în care au ajuns informațiile, care i-au determinat pe domnul Dragnea și pe doamna Dancilă să ia decizia de a renunţa la protecția asigurată de către SPP", scrie pe Facebook fostul şef al SPP, Dumitru Iliescu, un apropiat al fostului preşedinte, Ion Iliescu.

180117_DRAGNEA_DANCILA_004_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Liderul PSD i-a dat replica fostului şef al SPP, Dumitru Iliescu, după ce acesta din urmă a comentat decizia Cabinetului Dăncilă de a renunţa la protecţia serviciului şi a dat mai multe detalii despre fostul ofiţer SPP, Adrian Mlădinoiu, devenit om de încredere al lui Liviu Dragnea. "Nu înțeleg de ce se bagă în chestia asta. Nu știe dumnealui ce am vorbit eu cu dl Mlădinoiu, nu am mai vorbit demult, dar și dacă va fi chemat la comisie, va putea spune lucruri interesante. Eu le sugerez tuturor celor încearcă să sprijine această cauză pierdută și disperată a domnului Pahonțu, un sfat prietenesc: să fie mai rezervați", a fost reacţia lui Dragnea.

Despre ce a fost, însă, vorba în intervenţia lui Dumitru Iliescu?

Între altele, acesta ridică semne de întrebare şi cu privire la acurateţea informaţiilor pe care se bazează liderul PSD în războiul său cu SPP. "Din datele pe care le am, domnul Dragnea a fost informat în faza inițială de un fost ofițer al instituției. Deși domnul Dragnea a refuzat, la numirea în actuala funcție, protecția SPP, a solicitat, totuși, să îi fie desemnat un aghiotant în care avea încredere. Conducerea SPP s-a conformat, și a desemnat ofițerul respectiv ca aghiotant la Președintele Camerei Deputaților. În anul 2015, în perioada în care domnul Victor Ponta era internat în spitalul din Turcia, domnul Dragnea i-a făcut o vizită acestuia. Ofițerul SPP l-a însoțit, dar în mod ilegal. Și-a luat concediu, nu a solicitat aprobare pentru deplasarea în străinătate, conform regulamentelor militare, și nu a informat conducerea SPP despre această misiune. Nu am nicio îndoială că i s-ar fi dat imediat aprobarea și că s-ar fi luat toate măsurile ce se impun pentru o astfel de activitate. La întoarcerea în țară, ofițerul a fost chemat de directorul Serviciului și convins să demisioneze. Aici cred că a greșit domnul general Pahontu! Eu l-aș fi trecut imediat în rezervă, urmând procedura legală, și i-aș fi făcut plângere penală la parchetul militar competent. După trecerea în rezervă, domnul Dragnea l-a ajutat pe acest fost ofițer SPP să fie numit Secretar de Stat în Guvern și membru în mai multe consilii de administrație. La scurt timp, după aprobarea demisiei din SPP, a fost contactat de ofițeri dintr-o altă structură de informații, și i s-a propus să colaboreze cu ei. Din acel moment domnului Dragnea i s-au furnizat o serie de informații referitoare la acțiunile ilegale ale conducerii SPP, îndreptate împotriva demnitarilor protejați. Nu cunosc dacă informațiile furnizate sunt corecte sau nu, dar cunosc modul în care o informație falsă se poate prezența ca adevărată", mai scrie Dumitru Iliescu. 

În ultima vreme, Liviu Dragnea l-a atacat în repetate rânduri pe directorul SPP, Lucian Pahonţu, context în care una din primele decizii ale premierului Cabinetului Dăncilă a fost renunţarea la serviciile SPP. 

O măsură contestată la vremea respectivă inclusiv de fostul preşedinte Ion Iliescu. În opinia acestuia din urmă, SPP s-a comportat „ireproșabil”, iar trecerea sa în subordinea Ministerului de Interne nu ar face decât să creeze noi polemici, un punct de vedere care se apropie de cel al fostului său consilier prezidenţial, Dumitru Iliescu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este adevăratul copil Kinder: Un italian pune capăt confuziei și...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”