Liviu Dragnea a precizat că trebuie stabilit dacă o moțiune de cenzură mai are rost acum, în condițiile în care mai sunt doar câteva luni până la alegerile parlamentare.
„La trei jumatate ne vedem cu colegii de la ALDE și președintele UNPR, la sediul central, să încercăm să avem o discuție finală despre oportunitatea depunerii sau nu a unei moțiuni de cenzură, să purtăm ultimele discuții privind majoritatea din județe și să evaluăm dimensiunea majorității în cele două Camere dupa ce unii colegi au câștigat funcții la locale. Trebuie să vedem dacă mai are rost.
Așa cum am spus, aproape toată lumea înțelege că o moțiune de cenzură depusă și dacă ar și trece ne-ar duce la Cotroceni, suntem siguri că Iohannis nu va desemna un candidat de premier din partea noastră și să mergem în parlamentare cu un alt premier tehnocrat, poate tot Cioloș, pe care să-l respingem? Ar însemna că ajungem la anticipate undeva în octombrie și să evaluam dacă e oportun să declanșăm acum procedura care ar face ca parlamentarele să fie mai devreme cu o lună față de cele la termen, poate să însemne instabilitate politică, economică. O să discutăm serios”, a spus Liviu Dragnea.