Dîncu: Rusia încearcă să tragă o nouă Cortină de Fier. Anul acesta este crucial, istoria se face sub ochii noştri

Data actualizării: Data publicării:
Vasile Dîncu face declarații la Palatul Victoria.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat vineri seară, la Arad, cu privire la ultimele evoluţii legate de Rusia, Ucraina şi NATO, că Federaţia Rusă „încearcă să tragă o nouă Cortină de Fier”, fiind o nouă formă de împărţire a sferelor de influenţă.

Dîncu a fost întrebat de jurnalişti, în timpul vizitei sale în municipiul Arad, dacă asistăm la o nouă încercare de împărţire a Europei. „Sigur că Federaţia Rusă încearcă să tragă o nouă Cortină de Fier, asta este clar, dar de fapt este o nouă formă de împărţire a sferelor de influenţă, asta este la nivel mondial ceea ce se întâmplă. (...) Probabil că trebuie, din când în când, să fie aduse noi tipuri de tratate, noi prevederi între ţări, între blocurile politico-militare care există. Cred că anul acesta este un an crucial, în care istoria se face sub ochii noştri”, a afirmat ministrul Apărării Naţionale.

Întrebat dacă ţara noastră le-a cerut garanţii suplimentare aliaţilor, Vasile Dîncu a spus că „România nu mai are nevoie să ceară garanţii suplimentare, pentru că este membră a celei mai importante alianţe politico-militare în acest moment”.

Referitor la cererea Rusiei de retragere a forţelor NATO din România şi Bulgaria, ministrul Apărării apreciază că „nu este o cerere care să poată fi luată în considerare”.

„Nu este nimic nou, această cerere a fost respinsă de mai multe ori. (...) NATO nu negociază retragerea din această zonă, ba, în plus, consolidează forţele aşa cum cer popoarele care se simt ameninţate, de pe Flancul Estic. Din punctul meu de vedere, este cel mai bun răspuns, este un răspuns practic al NATO la această cerere, pe care noi o considerăm imposibil de acceptat", a precizat Dîncu.

El a adăugat că atunci "când ceri Pactului Nord Atlantic să renunţe la toate dezvoltările de după 1997, este o cerere absurdă" şi că în viziunea sa „este mai mult o cerere de negociere, pentru că nu are suport logic şi nici suport strategic”.

„Avem un program de acţiune şi de înzestrare alături de NATO”

„Noi avem un program de acţiune şi de înzestrare a Flancului Estic alături de NATO şi ne pregătim pentru orice eventualitate, dar nu există niciun pericol, chiar dacă Federaţia Rusă vorbeşte despre asta”, a subliniat Vasile Dîncu, potrivit Agerpres.

Garanţiile de securitate pe care Rusia caută să le obţină de la Occident includ prevederi care presupun plecarea forţelor NATO din România şi Bulgaria, a anunţat, vineri, Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, informează Reuters.

Moscova a cerut garanţii din partea NATO obligatorii din punct de vedere juridic potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997.

Ministrul Apărării Naţionale a vizitat, vineri, Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, din Cetatea Aradului şi a avut o întâlnire cu primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, şi cu parlamentari pentru a discuta despre preluarea Cetăţii Aradului de către municipalitate pentru a fi restaurată şi dată circuitului turistic.

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...