Conform unui amendament propus de senatorul PSD, Șerban Nicolae, adoptat de senatorii juriști, pe perioada stării de urgență s-ar putea deschide terasele care respectă măsurile de protecție sanitară. Amendamentul modifică prevederile din legea transmis de Guvern în Parlament.
Ce prevedea legea adoptată de Guvern:
Art 3. Pe durata stării de alertă se poate suspenda activitatea de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora. Este permisă organizarea activităților de preparare a hranei cât și de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in” și „room-service”, livrare la client, take-away.
Amendamentul adoptat de senatori:
Art.3 – (1) Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora. (2) Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile menționate la alin. (1), cu excepția teraselor unde se respectă măsurile de protecție sanitară.
După votul senatorilor, legea trebuie aprobată și de Camera Deputaților.