Dezertorului îi stă bine șef de partid

Data actualizării: Data publicării:
colaj bogdan diaconu - tariceanu

Finalul mandatului îi găseşte pe unii aleşi în opoziţie faţă de momentul în care au intrat în Parlament. Nemulţumiţi, zeci de deputaţi şi senatori s-au desprins din PSD şi PNL, cu speranţa că le va fi mai bine în altă parte. Unii au pus bazele unor partide noi şi au convins şi alţi colegi să-i urmeze. Cel mai recent exemplu: Partidul România Unită.

Bogdan Diaconu a părăsit PSD în 2014. A început să adune parlamentari pentru o formaţiune politică naţionalistă. După doi ani, Partidul România Unită îşi încearcă norocul în Parlament.

„Am făcut o solicitare cu 12 deputaţi pentru a ne organiza într-un grup parlamentar în această ultimă sesiune. Partidul România Unită îl aşteapta pe Victor Ponta alături şi în fruntea sa, pentru a avea un succes răsunător în această toamnă, la alegerile parlamentare”, a spus Bogdan Diaconu, preşedintele PRU.

UNPR a fost partenerul de nădejde al social-democraţilor încă de la începutul legislaturii. Formaţiunea fondată de Gabriel Oprea a adunat zeci de parlamentari ai PSD ca până la urmă să fie absorbiţi de Partidul Mişcarea Populară.

„Cred că sunt foarte mulţi români care vor să aleagă altceva decât PSD sau PNL”, a declarat Valeriu Steriu, fost preşedinte al UNPR.

La Senat, disidenţii social-democraţi s-au strâns în jurul lui Mircea Geoană, care a fost exclus din partid.

Vom avea în următoarele săptămâni cu grupul iniţial de parlamentari”, a spus Mircea Geoana, senator.

A convins iniţial zeci de parlamentari, dar euforia a trecut repede. Acum PSRo abia mai numără câţiva aleşi.

În 2012, PSD avea alături de UNPR 224 de locuri în Parlament. Între timp, UNPR s-a desprins de formaţiunea-mamă, iar alţi deputaţi şi senatori au ales drumul Partidului Social Românesc şi al Partidului România Unită. Aşa se face că, după patru ani, PSD a pierdut în total 35 de parlamentari.

Şi liberalii au avut dezertorii lor. Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din PNL în urmă cu doi ani, nemulţumit de ieşirea liberalilor de la guvernare. A creat iniţial o platformă liberală.

„Se contituie dacă vreţi ca un semnal de alarmă pentru derapajele pe care PNL le înregistrează în acest moment. Mă refer la abaterile de la statut, mă refer la decizia privitoare la fuziunea cu Partidul Democrat Liberal, mă refer la părăsirea familiei liberalilor europeni”, spunea atunci Călin PopescuTăriceanu, copreşedintele ALDE.

Prin fuziune cu PC, preşedintele Senatului a format Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. Partidul a reuşit să aibă reprezentanţi, atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri