Deşi alegerile europarlamentare şi prezidenţiale sunt la anul, politicienii au intrat deja în campanie electorală

Data publicării:
doi

Nordul ţării a fost luat cu asalt de principalii lideri politici. Victor Ponta a fost la Bistriţa, unde a participat la inaugurarea unei noi secţii a producătorului de acumulatori auto Rombat Bistriţa.

Şeful Guvernului a inspectat linia de producţie, i-a salutat pe muncitori şi le-a transmis un mesaj celor care investesc în România: „Să luptăm zi de zi, o luptă care nu se va sfârşi niciodată cu birocraţia, cu prea multe reguli administrative, inclusiv cu corupţia apartului administrativ”.

Liderul liberal Crin Antonescu a vizitat celulele de la Sighetu-Marmaţiei în care s-au stins Iuliu Maniu şi Gheorghe Brătianu. Împreună cu alţi lideri liberali a aprins lumânări şi a depus coroane de flori. Ulterior, în faţa tinerilor liberali a vorbit despre preţuirea pe care trebuie s-o aibă pentru foştii deţinuţi şi veterani de război.

„Nu sunt respectaţi suficient de către noi. Pensia lor medie este cam de 400 de lei, într-un stat cu mari probleme bugetare, dar care pentru atâtea lucruri a găsit bani, bani de risipit, bani de furat, bani de aruncat”, a spus Antonescu.

Şi politicienii din opoziţie au pornit prin ţară. Elena Udrea a poposit la Festivalul Castanelor de Baia Mare. Însoţită de primarul Cătălin Cherecheş şi de deputatul PDL Ciprian Rogojan, fostul ministru şi-a salutat admiratorii şi a savurat pentru prima dată gustul castanelor coapte.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri