De la „avem voie” la „am greșit”. Cum și-a schimbat discursul premierul Grindeanu

Data actualizării: Data publicării:
grindeanu la guvern captura

Premierul Sorin Grindeanu recunoaşte că a fost o greşeală încercarea de modificare a Codului penal prin Ordonanţă de Urgenţă. Sorin Grindeanu a admis asta după întâlnirile pe care le-a avut în ultimele două zile la Bruxelles cu liderii Uniunii Europene. Luna trecută, însă, prim-ministrul susţinea sus şi tare că Executivul are dreptul să schimbe legile din orice domeniu, inclusiv în justiţie. Discursul său s-a modificat pe fondul protestelor de stradă, cele mai ample de după Revoluţia din decembrie 89.

La începutul dezbaterii despre intenţia de modificare a Codului penal, premierul Sorin Grindeanu îşi apăra dreptul de a face orice modificări legislative prin ordonanţă de urgenţă.

Ca sa fim clari - conform Constituției, avem voie să dăm grațiere și amnistie? Scrie că avem voie să facem lucrurile astea? Da! Deci NU sunt împotriva legii”, declara Sorin Grindeanu în 18 ianuarie, după ce anterior președintele venise la ședința de guvern pentru a se asigura că ordonanțele nu sunt pe ordinea de zi.

Adoptarea ordonanţei 13 – la 31 ianuarie - a scos sute de mii de oameni în stradă în Bucureşti şi în ţară, chiar din seara deciziei. Premierul era însă hotărât să nu renunţe la proiect.

Am luat o hotărâre acum două zile și mergem mai departe”, anunța Sorin Grindeanu într-o conferință de presă susținută la 2 februarie.

Ziariștii au vrut să se convingă că au înțeles bine: Nu renunţaţi la ordonanţa de urgenţă care modifică Codul Penal?

Răspunsul a fost categoric: „Am spus. Nu”.

La 2 februarie procurorii începeau o anchetă privind adoptarea ordonanţei 13. Sorin Grindeanu insista că Guvernul său a respectat toate procedurile legale.

Nu am imunitate. Nu e o chestiune care să îi oprească. Tot ce am cerut eu și ce s-a respectat din ceea mi-au spus colegii a fost să ducă toate procedurile interne conform legii”, spunea premierul.

Pe fondul numărului tot mai mare de protestatari, premierul făcea primul pas înapoi. Într-o conferinţă de presă organizată în seara zilei de sâmbătă, 4 ianuarie, anunţa că va abroga ordonanţa 13.

Vom găsi calea legală, abrogare, prorogare, ca să nu intre în vigoare această ordonanță, ca sa fiu cât se poate de clar. Toate argumentele pe care le-am avut în susținerea acestei ordonanțe nu au fost foarte bine comunicate”, justifica premierul.

În plus, la dezbaterea moţiunii de cenzură din 8 februarie, Sorin Grindeanu declara că a înţeles mesajul străzii şi că Guvernul său nu va mai interveni în domenii importante prin ordonanţe de urgenţă.

„Pe tot ceea ce înseamnă subiecte sensibile, aşa cum e justiţia, lucrurile nu o să se mai desfăşoare aşa”, a promis șeful executivului.

După discuţiile cu liderii europeni din această săptămână, Sorin Grindeanu a recunoscut că ordonanţa 13 a fost greşeală.

În momentul în care în societate apar manifestări, proteste, ce am avut noi în țară, înseamnă că decizia ta nu a fost cea corectă”, a declarat premierul vineri, 17 februarie, la Bruxelles.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...