Liderul PSD Marcel Ciolacu evită să spună ce a discutat cu liderul AUR George Simion pentru că nu vrea să repete greșeala pe care o fac PNL și USR care, în spațiul public, transmit că sunt interesați doar de negocierile politice, a spus la Digi24 analistul Vladimir Ionaș.
Totodată, el vrea să arate o altă imagine a PSD, dar și a lui, ca lider politic, potrivit lui Ionaș.
"E o decizie politică. Probabil nu vrea să lase loc de interpretare înainte de realizarea unei majorități și să pară că încearcă să facă ce fac cei de la PNL și USR, adică negocieri politice.
Încercă să arate o nouă imagine a partidului și a sa ca președinte, că pe primul loc e interesul cetățeanului, nu sunt jocurile politice. E greșeala pe care PNL și USR au făcut-o. La nivel de percepție publică apar foarte prost ca, după un rând de alegeri cu prezență destul de scăzută și cu mesaj clar, cel puțin la nivel declarativ în spațiul public, scandalul între cele două partide nu e pe proiecte, e pe funcții politice. Este o problemă și nu au decât de pierdut.
Se cramponează pe subiecte destul de mici. Obiectivele centrale ale USR erau legate de Ministerul Justiției, nu am văzut să se lupte nimeni pentru Ministerul Educației, ceea ce e ciudat", a explicat la Digi24 analistul Vladimir Ionaș.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni, că nu s-a întâlnit personal cu George Simion, copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), ci că au vorbit la telefon, dar "nimic politic".
Liderul PSD a evitat să dea detalii despre această discuție și dacă a fost el cel care l-a contactat primul pe Simion sau invers.
Editor : Georgiana Marina