De ce ne „bombardează” politicienii cu fotografii în care apar alături de copii

Data publicării:
basescu sanie

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a făcut vreme să posteze pe Facebook două fotografii în care apare lângă un pom de Crăciun şi un copil. Premierul ni s-a prezentat şi el în atmosfera sărbătorilor. Victor Ponta s-a fotografiat împreună cu soţia şi cei doi copii. Iar soţia prim-ministrului a postat şi o filmare în care şeful guvernului dansează cu fiica.

Încearcă să-şi construiască imaginea şi, aici, ceea ce ţine de zona privată joacă un rol foarte important. Uneori într-un registru cald, familial, alteori în registre mai stridente. Iar prezenţa copiilor în asemenea imagini ţine şi ea de această tipologie”, afirmă Ion Bogdan Lefter, analist politic.

Nici Traian Băsescu nu a lipsit de pe reţelele de socializare şi ne-a arătat-o pe nepoţica lui, Sofia Anais. Comentatorii politici trag însă un semnal de alarmă.

E o linie subţire între agreabil şi dezagreabil în asemenea situaţii. Apariţia în faţa publicului în situaţii pe care ţi le-ai dori agreabile, de pildă cu copii care te îmbrăţişează sau dându-te cu ei cu săniuţa sau cu kartul sau mai ştiu eu cu ce maşinuţe, poate să strânească mari simpatii, dar dacă calci peste linia asta subţire, atunci poţi să creezi reacţii adverse”, spune Ion Bogdan Lefter.

Specialiştii în comunicare spun că în ultima vreme poporul nu mai este uşor de impresionat.

Nu mai este românul de acum câteva decenii, care se înduioşează când îţi vede copilul ce frumos este. Este un român competent care spune: uite şi la ăsta, îşi pune copilul să ne impresioneze”, afirmă Dumitru Borţun, specialist în comunicare politică.

Reţeta nu este inedită. Moda a venit din Statele Unite, dovadă că președintele Barack Obama, cel mai puternic om din lume, a postat de sărbători fotografii cu familia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”