Daniel Constantin (Pro România): Tăriceanu este rebut politic/ Varujan Vosganian: Nu reprezintă poziția Pro România

Data publicării:
daniel constantin l-a facut pe tariceanu rebut politic
Foto: INQUAM Photos / Liviu Chirica

Purtătorul de cuvânt al ALDE Varujan Vosganian a declarat că se încearcă împiedicarea unei alianţe între Pro România şi ALDE prin exagerarea unor declaraţii care sunt considerate tensiuni între cele două partide, în contextul în care Daniel Constantin l-a catalogat pe Tăriceanu drept "rebut politic".

"Îmi dau seama că o posibilă alianţă între ALDE şi Pro România creează nelinişte în scena politică, pentru că o astfel de alianţă obligă celalte partide la atitudinile clare faţă de actul de guvernare, fie în sensul contestării, fie al sprijinirii explicite sau implicite ale guvernării. Din acest motiv, se încearcă prin diverse modalităţi împiedicarea acestei alianţe iar una dintre modalităţi este tentativa de a exagera anumite declaraţii socotindu-le ca fiind tensiuni în relaţia dintre ALDE şi Pro România", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian.

De asemenea, el consideră că declaraţiile din ultima vreme ale unor foşti membri ALDE nu sunt în spiritul negocierilor dintre liderii celor două partide.

"De fapt, singurele declaraţii care nu sunt în spiritul discutat între conducerile celor două partide aparţin unor deputaţi Pro România care au părăsit grupurile parlamentare ALDE înaintea congresului din 2018. Poziţiile acestor parlamentari, care nu sunt mulţi la număr, pot fi de înţeles din moment ce ei au părăsit ALDE şi acum se pun în situaţia de a reîncepe dialogul cu ALDE. Numărul lor este restrâns şi nu reprezintă poziţia Pro România. Nu comentăm declaraţiile lor decât în acest context ai biografiei politice proprii şi dialogul nostru cu Pro România merge înainte", a afirmat politicianul.

Reacţia lui Varujan Vosganian vine în contextul în care vicepreşedintele Pro România Daniel Constantin a declarat că nu va accepta niciodată o alianţă cu ALDE, catalogându-l pe Călin Popescu Tăriceanu drept "un rebut politic".

"O face dintr-un simplul motiv, că domnul Tăriceanu în acest moment caută şi eu cred că decizia este luată în ALDE, să iasă de la guvernare, sperând că vor face această alianţă cu Pro România. Eu, ca fondator al Pro România, niciodată nu o să fiu de acord să facem orice fel de combinaţie politică cu domnul Tăriceanu. Nu o să fiu de acord cu acest lucru din multe puncte de vedere: neseriozitatea domnului Tăriceanu, chestiuni personale pe care le am cu dl Tăriceanu, am plecat de acolo pentru că mi-am dat seama ce fel de om este şi multă lume şi-a dat seama. (...) Pro România s-a construit pentru viitor. Tăriceanu este un rebut politic. Asta au zis cetăţenii la vot", a spus Daniel Constantin la Realitatea TV.

Daniel Constantin a fost exclus în anul 2017 din ALDE pe motiv că s-a opus deciziilor partidului şi a adoptat poziţii duplicitare în legătură cu ALDE. Ulterior, Daniel Constantin s-a înscris în formaţiunea lui Victor Ponta, Pro România, devenind vicepreşedinte al partidului.

Sursa: Mediafax

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei