Sunt tensiuni la vârful ALDE, însă prezenţa lui Daniel Constantin în Guvern nu este afectată. Copreşedintele Alianţei, care este, astăzi, invitatul lui Cosmin Prelipceanu la Jurnalul de Seară, a declarat pentru Digi24 că a avut deja o discuţie telefonică cu premierul Sorin Grindeanu. Şeful Executivului l-a asigurat că nu îl va înlocui din funcţia de ministru al Mediului şi nici din cea de vicepremier.
Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a afirmat că a discutat cu premierul Sorin Grindeanu pe tema tensiunilor din partid şi i-a dat asigurări că, indiferent de deznodământul lor, toţi membrii ALDE susţin actualul guvern.
„Am discutat şi cu domnul Grindeanu, l-am informat de şedinţa de astăzi şi l-am asigurat că, indiferent ce se va întâmpla în ALDE, toată lumea, dar toată lumea - şi cei care îl susţin pe domnul Tăriceanu, şi cei care mă susţin pe mine - va susţine guvernul Grindeanu”, a spus Daniel Constantin, la un post de televiziune, citat de News.ro.
El a argumentat că susţinerea cabinetului Grindeanu a fost impusă de către electorat prin votul din 11 decembrie.
Daniel Constantin a părăsit, împreună cu un grup de susţinători, şedinţa de duminică a Delegaţiei Permanente a ALDE în care a fost convocat Congresul afirmând că reuniunea este nestatutară, deoarece unii membri de drept ai Delegaţiei nu au fost convocaţi, iar alte persoane nu aveau dreptul să participe. În consecinţă, şedinţa şi deciziile adoptate în cadrul ei vor fi atacate în contencios administrativ.