Daniel Barbu: Mi s-ar părea nimerit ca membri ai Curţii Constituţionale să fie foști președinți și prim-miniștri

Data publicării:
26032013 20barbu 20parvulescu-57070

Mona Pivniceru a propus luni, la o dezbatere despre Curtea Constituţională şi modificarea Legii fundamentale, ca membrii CC să fie numiţi de Parlament, Guvern şi puterea judecătoarească, deoarece actuala modalitate de stabilire a componenţei nu asigură echilibrul între puteri.

„Cred că am stârni și mai mult confuzia pe care Constituția o așează atunci când îi numește pe membrii Curții Consitutionale ca judecători. Ei nu sunt judecători. Nu li se cere să fie magistrați de profesie, li se cere doar o pregătire juridică, acesta-i textul constituțional, și o vechime.

Ceea ce aș face în privința Curții Constituționale, n-am o idee foarte clară cu privire la selectarea membrilor, cred că n-ar trebui să fie doar juriști, pe modelul german, cred că ar putea fi și politicieni, cred că ar putea fi mai mult de doi ca modelul american, pot să fie 11, 15, 21 de membri ai CC. Dacă iei, printr-o ipoteză, 21, scorurile 4-5 judecători nu vor mai fi așa strânse”, a spus Daniel Barbu, ministrul Culturii.

„Sunt mai puțin politizate acele curți care sunt mai numeroase. Trebuie să vă spun că juriști nu există decât în Austria și parțial în Germania. Juriști în sensul de magistrați. În general, sunt politicieni dintr-un motiv foarte întemeiat. Juriștii au o viziune juridică și, uneori, viziune juridică riscă să creeze crize suplimentare, politicienii sau politologii au o mai bună înțelegere a modului în care funcționează instituțiile politice. Cea mai nouă Curte Constituțională din Europa, din Belgia, este formată numai din politicieni și mulți fără experiență juridică”, a adăugat Cristian Pârvulescu, coordonatorul forumului constituţional, desemnat de Comisia pentru revizuirea Constituţiei.

„Și mie mi s-ar părea foarte nimerit ca foștii președinți ai României, foștii prim-miniștri să fie membri de drept ai unei Curți mai numeroase, pentru că sunt oameni care au experiența statului acumulată și au o judecată, dacă sunt oameni cu mintea întreagă au o judecată mai pertinentă decât un Zegrean, decât un juris-consult de CAP, pe care numai bunul plac al lui Băsescu l-a adus la Curtea Constituțională”, a afirmat Daniel Barbu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...