Dăncilă: Nu am discutat despre remaniere în CExN. Nu pot să spun dacă un ministru sau altul va fi remaniat

Data actualizării: Data publicării:
ED_ogn_2617_1viorica dancila inquam photos octav ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, la Neptun, că în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD nu s-a discutat despre remanierea Guvernului.

„Am văzut acest lucru (că circulă în presă liste cu miniştri care urmează să fie remaniaţi - n.r.), nu am discutat despre remaniere în Comitetul Executiv Naţional. După ce o să abordăm acest subiect, o să vă comunic. Pentru noi, acum avem congres, avem alte discuţii, nu am vorbit de remaniere, deci nu pot să spun dacă un ministru sau altul va fi remaniat”, a spus Dăncilă, întrebată dacă actuala formulă de guvernare merge mai departe.

Ea a adăugat că trebuie calculat foarte bine dacă trebuie făcută o remaniere sau o restructurare.

„Atunci când iei o decizie, trebuie să calculezi foarte bine, să pui în balanţă ce este mai bine pentru guvernare. Nu facem o schimbare de dragul de a o face. Cred că trebuie să ai argumente solide. În momentul în care vom discuta acest subiect, ne vom gândi şi la remaniere, poate ne vom gândi la restructurare, sau poate nu vom face”, a menţionat premierul.

Întrebată dacă după congresul PSD se va discuta despre modificări în Executiv, Dăncilă a spus că nu.

„Pentru mine, după congres este important să facem o analiză în toate organizaţiile judeţene, să mă întâlnesc cu toţi preşedinţii de organizaţii, să merg în teritoriu, pentru mine aceasta reprezintă o prioritate. Şi bineînţeles, după congres, avem primele 6 luni de guvernare. Vreau să ieşim cu ceea ce am realizat, ceea ce nu am realizat, să facem o analiză pe fiecare minister în parte”, a afirmat aceasta.

Dăncilă a spus, întrebată ce părere are despre faptul că şi Codrin Ştefănescu vrea să candideze la funcţia de secretar general, că aceasta este opinia lui.

„Este opinia lui. Vom discuta la întâlnirea pe care o avem despre profilul pe care trebuie să îl aibă viitoarea conducere, pentru că este important să ne pliem şi pe ceea ce vor oamenii”, a arătat ea.

Premierul a mai declarat că toţi cei care vor să candideze trebuie să beneficieze de această oportunitate, iar dacă majoritatea va decide că trebuie introduse în statutul partidului criterii de integritate, atunci aşa se va întâmpla.

Despre ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, ea a menţionat că dacă vrea să candideze la alegerile prezidenţiale, nimeni nu o să îi îngrădească acest drept, dar va fi introdus în sondajele de opinie.

Preşedintele interimar al PSD, premierul Viorica Dăncilă, se întâlneşte sâmbătă, la Neptun, cu liderii organizaţiilor judeţene, pentru a discuta despre pregătirea Congresului din 29 iunie şi despre activitatea partidului din perioada următoare. 

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri