Dan Barna și Dacian Cioloș răspund la propunerea de pact a Vioricăi Dăncilă: Strategie ieftină de campanie

Data actualizării: Data publicării:
dan barna alaturi de dacian ciolos in conferinta de presa
Dacian Cioloș și Dan Barna. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cei doi lideri ai Alianței USR-PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș au răspuns sâmbătă la propunerea premeirului Viorica Dăncilă de a semna un pact pentru bunăstarea românilor. „Alianța USR PLUS se angajează să nu taie pensiile și salariile”, a scris Dan Barna, în timp ce Dacian Cioloș consideră că „PSD și-a făcut un obicei din a câștiga voturi inducându-le românilor diferite spaime”.

„Doar dacă dumneavoastră și PSD semnați pactul pentru anticipate și vă prezentați demisia din funcția de Prim-ministru al României, considerăm se vor crea premisele pentru a putea discuta despre un astfel de pact.”, răspunde Dan Barna la propunerea de pact făcută de Viorica Dăncilă.

Dacian Cioloș o critică pe Viorica Dăncilă că induce spaime românilor că vine opoziția și taie pensiile și salariile.

„PSD și-a făcut un obicei din a câștiga voturi inducându-le românilor diferite spaime, ba a străinilor care vor să ne ia țara, ba a opoziției care vrea să taie salariile și pensile. Atât știe partidul lui Liviu Dragnea și al Vioricăi Dăncilă: să îi sperie pe oameni că, dacă “opoziția cea rea” vine la putere, o să le ia din ceea ce PSD le-a dat cu atâta “mărinimie”. Strategie ieftină de campanie, inventată de Ion Iliescu și de colegii lui în anii '90. (…) PSD e partidul care mărește salarii și pensii pe banii altora”, a completat Cioloș.

Liderul PLUS susține că PSD a îndatorat România pentru plata salariilor și a pensiilor.

„Ca o ironie a sorții, exact în ziua în care Viorica Dăncilă propunea un pact pentru “bunăstarea” românilor și soma opoziția să semneze că nu va tăia salariile și pensiile, Banca Națională dădea un comunicat în care ne anunța că datoria externă a României a crescut, în primele șapte luni din acest an, cu peste opt miliarde de euro, în special din cauza împrumuturilor făcute de Ministerul Finanțelor prin emisiunile de euroobligatiuni. (…) Atât a învățat PSD, să se împrumute ca să plătească salariile și pensiile, iar apoi să spună că avem creștere economică.”, concluzionează Dacian Cioloș.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
A rămas însărcinată la trei luni după îndepărtarea unui fibrom uterin de 13 cm
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...