Dacian Cioloş susţine că alegerile anticipate sunt cea mai bună soluţie pentru România în acest moment. Preşedintele PLUS a spus acest lucru la Milano, unde s-a întâlnit cu membrii comunităţii de români. Într-un interviu acordat Digi24, Dacian Cioloş a vorbit despre cele mai recente evenimente politice din ţară. Printre ele, demisia lui Tudorel Toader şi posibilitatea ca acesta să fie înlocuit de Eugen Nicolicea la conducerea Ministerului Justiţiei.
Dacian Cioloş, preşedintele PLUS: Domnul Tudorel Toader s-a compromis de mult, iese cu coada între picioare, şi-a vândut credibilitatea pe puţini arginţi lui Liviu Dragnea şi celorlalţi, în momentul în care a făcut compromisuri. Eugen Nicolicea, ministrul Justiţiei cu facultatea la fără frecvenţă, astea sunt glume... noi plătim preţul. Pierd vremea dacă Şerban Nicolae e mai bun ca Nicolicea... e ca şi cum ai vorbi care scaiet ai vrea să-l găseşti în cultura de grâu, niciunul... Ceea ce se întâmplă nu poate fi rezolvat prin discuţii. Răul trebuie tăiat de la rădăcină. Soluţii pentru Iohannis, să forţăm alegeri anticipate, Guvernul trebuie să plece... orice altă soluţie e un petic pus pe găuri care apar ici şi colo.