Cioloș: Lui Augustin Lazăr i se aplică aceleași metode staliniste ca la Kovesi

Data actualizării: Data publicării:
dacian ciolos gov ro

Procurorului General, Augustin Lazăr, i se aplică metode staliniste. Este ceea ce spune Dacian Cioloş, preşedintele Mișcării România Împreună. Într-o intervenţie telefonică la Digi24, fostul premier susţine că o soluție acum ar fi depunerea unei moţiuni de cenzură în Parlament.

Coaliţia PSD-ALDE continuă asaltul asupra Justiţiei şi tare mă tem că toată această discuţie legată de un posibil pact pentru Justiţie să nu ascundă în spate lupta de gherilă pe care PSD-ALDE o continuă cu oamenii care ţin încă Justiţia pe picioare şi oamenii care rămân verticali, cum e şi cazul Procurorului General, Augustin Lazăr, căruia i se aplică aceleaşi metode staniliste, care i-au fost aplicate Laurei Kovesi. Vedem reacţia populaţiei, care a fost un stâlp de bază în apărarea statului de drept. Forţele de Opoziţie din Parlament să înceapă discuţii serioase legate de o moţiune de cenzură care să şi treacă, să afirme foarte clar care sunt obiectivele, în aşa fel încât să poată avea o majoritate pentru o nouă formulă de guvernare, care să elimine discuţiile acestea şi atacul la Justiţie”, a spus Dacian Cioloș, președinte-fondator al Mișcării România Împreună, la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri