Dacian Cioloș: Am vrea să resetăm cadrul de lucru și să venim cu o nouă propunere de OUG privind salarizarea bugetarilor

Data publicării:
Dacian Ciolos sedinta de guvern gov-2.ro

 

Am tras niște concluzii și învățăminte din procesul ultimelor luni în discuțiile pe care l-am avut în interiorul Guvernului și modul de lucru în ceea ce privește legea salarizării. Am tras niște concluzii și legat de modul în care am organizat și modul în care a funcționat și dialogul cu dumneavoastră. Pornind de la aceste învățăminte, am vrea să resetăm cadrul de lucru și să redemarăm acest proces, în așa fel încât în cel mai scurt timp să reușim să venim cu o nouă propunere de ordonanță de urgență, care să aibă un obiectiv bine țintit, bine delimitat și care să vizeze nu atât o schimbare a legii actuale, cât o corectare a ei, (...) în limitele bugetului pe care îl putem aloca”, le-a spus Dacian Cioloș membrilor Consiliului Național Tripartit, la Palatul Victoria.

Premierul a insistat, potrivit Agerpres, asupra faptului că obiectivul noului proiect este ca resursele disponibile să fie concentrate „acolo unde este cel mai mult nevoie și acolo unde impactul poate să fie cât mai mare”.

„Odată finalizat, sper eu cu succes acest proces, putem trece la o a doua fază și să regândim, după aplicarea acestei OUG, eventual o lege a salarizării care să aibă o abordare mai largă. Dorim să lucrăm la această ordonanță pornind de la principiul limitării resurselor pe care le mobilizăm (...) și am cerut Ministerului Finanțelor să vină cu o analiză pe care să fie în măsură să o prezinte și în fața dumneavoastră legată de calculele bugetare pe care noi le-am făcut și resursele pe care noi le putem degaja”, a explicat Cioloș.

Premierul Dacian Cioloș, vicepremierul Vasile Dîncu și ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, discută vineri la Guvern cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit, din care fac parte reprezentanți ai Guvernului, președinții confederațiilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, un reprezentant al BNR, președintele CES și alți membri conveniți cu partenerii sociali.

Indemnizații și sporuri blocate pentru deputați, senatori și funcționari publici. Reacția ministrului Muncii

Ministrul Muncii: Vrem să creștem întâi salariile mici din sistemul bugetar

Reacții. Noua variantă a ordonanței privind salarizarea unitară, criticată de președinții de sindicate

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...