Cum a aflat Gabriela Firea de condamnarea lui Liviu Dragnea: Eram lângă o icoană făcătoare de minuni

Data actualizării: Data publicării:
firea si dragnea mana in mana 010_DIN_SITE011_ID84560_INQUAM_Photos_Octav_Ganea.jpg.jpg_
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul general al Capitalei a declarat joi, la „Marius Tucă Show”, că a aflat că Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare într-o biserică, lângă o icoană făcătoare de minuni. Firea a spus că nu se aştepta la această decizie a instanţei pentru că „în folclorul politic se încetățenise ideea că nu se va întâmpla nimic".

„Cum am primit știrea? Mă aflam într-o biserică, eram lângă o icoană făcătoare de minuni și aveam telefonul lângă mine și primeam o mulțime de știri, de notificări. Nu îmi venea să cred. Niciodată, dar niciodată nu mă voi bucura dacă un om ajunge la pușcărie sau cade la pat.”, a declarat Gabriela Firea.

„Sincer, nu mă așteptam, deja în folclorul politic se încetățenise ideea că nu se va întâmpla nimic, se vorbea că va fi hărțuit cu acel dosar și nu va fi lăsat să candideze la prezidențiale.”, a mai spus Firea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri