Mai exact, Inspectoratul susţinea în luna februarie că fostul premier refuză să plătească daunele stabilite de instanţă la 3,3 milioane de lei.
Adrian Năstase cere ca ISC să dezmintă acel comunicat şi să recunoască că el a vrut să dea banii, dar instituţia nu a vrut să îi primească.
Instanţa a apreciat că această cauză poate fi soluţionată în cel mult 60 de zile, un nou termen fiind stabilit la sfârşitul lunii noiembrie.
Tot din cauza problemelor de imagine, Dan Voiculescu şi-a dat în judecată verişoara.
Este vorba despre Paraschiva Silaghi, care s-a trezit cu un proces intentat de fondatorul PC.
Dan Voiculescu îşi acuză verişoara că i-a afectat imaginea pentru că a depus mărturie împotriva sa în instanţă şi a povestit cum a fost turnată la Securitate.
Fostul senator cere de la Paraschiva Silaghi daune morale de 136.000 de euro pentru prejudiciul de imagine suferit.
Un nou termen în acest proces se va judeca la sfârşitul lunii viitoare.