CTP, la Digi24: Cu această remaniere, Dragnea a reuşit una dintre cele mai spectaculoase lovituri de levier în propriul genunchi

Data actualizării: Data publicării:
ctp acasa

Lovitură fulgerătoare a preşedintelui Klaus Iohannis, chiar dacă anunţul lui din această după-amiază nu a surprins pe nimeni. Pur şi simplu a anunţat că nu e de acord cu remanierea cerută de Viorica Dăncilă. Nu accept această remaniere, pur si simplu e o farsă, a spus preşedintele României. Şi toată lumea a aşteptat ca PSD să intre în scenă cu planul B. Dar nu a fost cazul. PSD a renunţat la planul B pentru că se teme să-şi testeze majoritatea în Parlament. De ce? Pentru că nu mai există. Şi atunci, nu se mai pune problema restructurării guvernamentale pe care şi-o dorea Liviu Dragnea. PSD vine cu interimari, cum a cerut preşedintele. „Ce a reuşit Liviu Dragnea e una dintre cele mai spectaculoase lovituri de levier în genunchi pe care şi-a dat-o vreodată cu această remaniere”, a declarat la Digi24 gazetarul Cristian Tudor Popescu. Gazetarul a explicat că din respingerea remanierii câştigă Iohannis, Dăncilă, Tăriceanu şi pierde clar Dragnea.

„Deja chestiunea majorităţii e depăşită. Tot ce vedem acum a început cu două declaraţii ale lui Liviu Dragnea. Mai întâi, Liviu Dragnea, din senin, din iarbă verde, a spus public, ba chiar de două ori, că Rovana Plumb şi Natalia Intotero trebuie să demisioneze în vederea alegerilor europarlamentare. Aceasta nu era problema lui Liviu Dragnea. Dacă ele, care candidează în nume propriu, consideră că pot să îşi ducă funcţia de ministru până în pragul alegerilor europarlamentare o fac. Dacă nu, nu. Deci, Dragnea a făcut acest gest de forţă, obligându-le să demisioneze.

Apoi, tot Liviu Dragnea a spus că Tudorel Toader nu-i e nici tată, nici mamă, nici frate, nici văr, că nu mai e persoană importantă pentru PSD. Alt exerciţiu de forţă.
După astfel de declaraţie, nu putea urma decât această - bine găsit cuvântul de către Klaus Iohannis – farsă. Nu e remaniere, nu are legătură cu activitatea guvernului, cu nevoile populaţiei, este concretizarea unui gest de forţă al lui Liviu Dragnea îndreptat spre PSD şi spre ALDE prin înlăturarea lui Tudorel Toader.

Iohannis a venit acum, aruncând de la bun început în derizoriu acest eveniment al aşa-zisei remanieri – neţinând această comunicare de la pupitrul Cotroceniului, cu steagurile în spate, cum a   făcut la alte comunicări legate de Guvern, ci coborând în capul scărilor, la botul calului, cu ziariştii lânga el a expediat această comunicare. Modul în care a făcut-o a trimis-o de la bun început în derizoriu.

Ce spune Klaus Iohannis e perfect justificat, având în vedere cum s-au descoperit PSD-iştii, s-au lăsat fără apărare, pentru că l-au ascultat pe Dragnea.

O restructurare de guvern e un act foarte serios, complex faţă o remaniere. Acesta e raportul dintre cele două.
Nu poţi veni, pentru că nu ţi s-a acceptat o remaniere, şi aceea de doi bani, să vii a doua zi să faci restructurare. Restructurarea o făceai de la bun început, cu plan, cu înfiinţarea de noi unităţi ministeriale, de agenţii.
Atunci, Iohannis are dreptul să spună că asta nu e încercare de restructurare, ci încercare de evitare a preşedintelui.

Liviu Dragnea a reuşit să se pună într-o situaţie imposibilă pentru că, în premieră, premierul Dăncilă nu a făcut pe placul lui Dragnea. E clar că aceşti interimari nu mai sunt numiţi de Dragnea, ci de Dăncilă, şi în spaţiul public se ştie că Dăncilă a comunicat telefonic cu Iohannis.

Respingerea aşa – zisei restructurări făcute pe picior mâine e atribuită clar lui Dăncilă. Ce poate face Dragnea acum? Să o dea afară? Dăncilă ştie că nu are ce să-i facă, aşa cum le-a făcut lui Tudose şi Grindeanu. Unu, pentru că e a treia oară, doi că e în prag de alegeri europarlamentare şi, apoi, de alegeri prezidentiale te apuci să dai din nou afară prim ministrul?

E imposibil să mai facă asta Liviu Dragnea acum. Şi atunci, Dăncilă a făcut acest pas în faţă în care i-a refuzat gestul de orgoliu, de sete de putere al lui Dragnea, care a pus şi PSD în dificultate.

Simplii membri PSD, simpatizanţi, nu încearcă niciun fel de iritare faţă de Iohannis pentru că nu a vrut să îi demită pe Tudorel Toader, Rovana Plumb sau Natalia Intotero. Ce treabă au membrii PSD? Voiau să îi vadă înlăturaţi pe aceşti miniştri? Nici vorbă, e o falsă problemă inventată de domnul Dragnea.

În Parlament de ce nu au făcut-o? A venit şi ameninţarea din partea ALDE: unii dintre parlamentarii noştri s-ar putea să voteze cum le dictează conştiinţa, îşi montează o conştiinţă diseară, îşi fac un transplant şi pot să voteze conform noii conştiinţe, şi atunci mai bine să nu.

Ce a reuşit Liviu Dragnea e una dintre cele mai spectaculoase lovituri de levier în genunchi pe care şi-a dat-o vreodată cu această remaniere.
Din respingerea remanierii câştigă Iohannis, Dăncilă, Tăriceanu şi pierde clar Dragnea.

Nu cred ca Ana Birchall să vină cu celebrele ordonanţe, nu mai are rost. Dragnea ÎNŞILE, ca să vorbesc şi eu ca doamna Dăncilă, a avut grijă pentru a-şi ţinti mai bine genunchiul cu levierul, a avut grijă să spună înainte de ridicarea sprijinului politic în CEx pentru Tudorel Toader că pe el nu-l mai interesează ordonanţele de urgenţă, că s-a intrat în procedură parlamentară, comunicând de fapt că ce vrea el să facă de fapt e o răzbunare pentru nesupunerea lui Tudorel Toader. Cu acea declaraţie s-a situat exclusiv în domeniul gestului de cherem, de forţă personală. Prin urmare, ce treabă mai are acum doamna Birchall cu ordonanţele? Are treabă Iordache, care lucrează, comisia deja a adoptat multe dintre articolele respective.

Cred că preşedintele Iohannis îi va accepta pe aceşti interimari, nu are motiv să îi refuze. Cred că aceştia vor fi interimari mult şi bine, pentru că problema lui Dragnea este falsă chiar în raport cu PSD.

Privind plenul pentru modificările din Comisia Iordache, e o chestiune care îi priveşte pe mulţi, cei care au probleme cu justiţia, acolo se poate coagula o majoritate.
Dar pentru acest moft autocractic al lui Dragnea era foarte puţin probabil să se coaguleze majoritatea dinspre UDMR, ALDE. Şi minorităţile erau împărţite legat de un eventual vot în cazul restructurării.

În cazul Codurilor, hoţi sunt în toate partidele.

Liviu Dragnea ar trebui să îşi dea singur mesajul. S-a legat la cap singur, iar mesajul e următorul: nu mai este Kim Jong Unul în PSD. Nici măcar în PSD nu mai deţine puterea discreţionar. Dăncilă i-a produs o fisură mare, o crăpătură mare în platoşa cu care până acum s-a lovit piept în piept cu toată lumea Liviu Dragnea”, a comentat gazetarul Cristian Tudor Popescu, la Jurnalul de Seară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți vota cu pașaportul sau buletinul provizoriu la alegerile prezidențiale 2024? Care sunt documentele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...