Cristian Diaconescu: Voi candida ca independent la preşedinţie, nu voi mai fi membru al PMP. Elena Udrea: Regret aceste decizii. A fost doar propus, nu şi votat

Data publicării:
CRISTIAN DIACONESCU - MFAX

ACTUALIZARE 14.20.Regret decizia lui Cristian Diaconescu de a candida ca independent şi de a pleca din PMP, exact înainte de ziua de mâine, când convenisem să decidem prin vot care e cea mai bună soluţie pentru PMP pentru competiţia la prezidenţiale.

El a fost doar propus, nu şi votat. Eu l-am propus. Statutul partidului spune că votul pentru candidat se dă în Colegiul naţional. Era legitimă decizia de mâine.

Să te lansezi în cea mai mare competiţie pentru preşedinţie înseamnă să poţi să duci o competiţie internă, cum va fi cea de mâine.

(VIDEO - Elena Udrea)

Suntem pregătiţi pentru această campanie, eu, ca preşedinte al PMP sunt pregătită să îmi asum candidatura la preşedinţia României.

Îl pot bate pe Victor Ponta în orice competiţie, inclusiv în cea pentru preşedinţia României”, a declarat Elena Udrea, după anunţul făcut de Cristian Diaconescu. 

Suntem cei care dorim electoratul lui Traian Băsescu. Preşedintele Traian Băsescu va spune ca candidat va susţine”, a adăugat ea.


În urmă cu 10 zile câţiva colegi au iniţiat un demers având drept scop schimbarea candidatului. Nu am fost informat, nu am avut o discuţie preliminară. Am văzut din presă faptul că au această intenţie.

M-a deranjat minciuna, dar voi rămâne consecvent, nu voi intra în polemici. E normal ca un partid politic să decidă sau să revină asupra unei decizii. E normal să suporte şi consecinţele.

(VIDEO - Cristian Diaconescu)

Din statutul de candidat oficial statutar decis la un congres, am văzut din presă că am devenit o nouă propunere. E de datoria mea să opresc acest proces. Astfel de conflicte, mai ales purtate public, creează confuzie, nedumerire şi demotivare printre cetăţeni şi membri de partid.

Îmi anunţ candidatura de independent la preşedinţie, nu voi mai fi membru al PMP”, a declarat Cristian Diaconescu.

El a adăugat că va strânge semnăturile necesare.


Ilie Sârbu: Cu ce să-l bată pe Ponta? Cu 6%? Cu 10%? 

Liderul senatorilor PSD Ilie Sărbu declară că nu este impresionat de mişcările din PMP. El crede că nici Elena Udrea nu are şanse în calitate de contracandidat al lui Victor Ponta în cursa pentru Cotroceni. 

Chiar cei din PMP spun că Cristian Diaconescu nu poate să adune semnături. Un membru PMP spunea că fac demersuri cu Udrea, că doar ea poate ridica la mai mult de 6%. Cu ce să-l baţi pe Ponta cu 6? 8%? 10%? Şi la dreapta, programul e cel al lui Băsescu. L-au transferat în noul PNL. Cu ce să ne impresioneze?”, a declarat Ilie Sârbu.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...