Cristian Diaconescu, ales președinte al PMP și desemnat candidat al partidului la prezidențialele din 2024

Data publicării:
Cristian Diaconescu la o conferintă PMP
Cristian Diaconescu, ales președinte al PMP și desemnat candidat al partidului la prezidențialele din 2024. FOTO: Agerpres

Cristian Diaconescu a fost ales, duminică, în funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară (PMP), în cadrul congresului formaţiunii desfăşurat la Sinaia, el fiind totodată desemnat candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din 2024.

Diaconescu a fost singurul care şi-a anunţat intenţia de a candida împreună cu o echipă, moţiunea condusă de acesta intitulându-se „România respectată”.

„Am văzut şi eu mica propagandă anterioară acestui congres. Ne-am întrunit aici să ne punem de acord în legătură cu ce facem în continuare, în legătură cu solidaritatea noastră, în legătură cu coeziunea noastră. Nu ne-am întâlnit aici să ieşim la tarabă pentru un alt partid politic.

E o discuţie separată, e o discuţie care nu poate lipsi atunci când se identifică valori comune ce pot fi împărtăşite la un moment dat, este o discuţie care este natural să se poarte pentru că solidaritatea şi coeziunea pe partea dreaptă susţinută şi de Eugen (n.r. - Tomac) şi de conducerea partidului a fost transmisă ca mesaj tuturor. Vă las pe dumneavoastră să decideţi ce fel de răspuns s-a primit. Dar în acest moment este vorba despre noi prin noi înşine, dacă cineva din partea dreaptă recunoaşte acest adaggio”, a declarat Diaconescu, potrivit Agerpres.

Moţiunea „România respectată” a fost votată de 550 de delegaţi, alţi 11 votând „împotrivă”.

În cadrul reuniunii, delegaţii au votat, în majoritate, pentru renunţarea la fuziunea cu UNPR, fiind înregistrate 557 de voturi „pentru” şi 8 voturi „împotrivă”.

De asemenea, în urma votului dat în Comitetul Executiv Naţional, Cristian Diaconescu a fost desemnat candidatul PMP pentru alegerile prezidenţiale din 2024.

PMP a ratat intrarea în Parlament la alegerile din decembrie 2020, după ce anterior, la alegerile europarlamentare şi locale, a obţinut rezultate considerate mulţumitoare. PMP deţine doi eurodeputaţi - Traian Băsescu şi Eugen Tomac, precum şi peste 2.000 de consilieri locali, peste 70 de consilieri judeţeni şi consilieri generali ai Capitalei şi 49 de primari.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 21 noiembrie
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...