Crin Antonescu: Victor Ponta nu doar că a fost de acord cu Rareş Bogdan, chiar a subliniat acest lucru până în dimineaţa votului

Data publicării:
antonescu digi2

 

„Parlamentarii PNL vor fi prezenţi mâine la şedinţa comună dedicată numirii şefului interimar al TVR. Din 100 de deputaţi vor fi prezenţi 96, din 50 de senatori 49. Cred că va fi cvorum, dacă tema e importantă nu văd de ce nu s-ar realiza. S-ar putea spune că e vorba şi de faptul că odată făcut cunoscut numele, poate chiar personalitatea acestuia să fi determinat grupurile politice chiar şi din opoziţie să vină la vot.

Dacă nu va fi cvorum intră în vigoare ordonanţa de urgenţă”, a declarat Crin Antonescu, invitat la "Imparţial".

Acesta a subliniat că atunci când se spune în dezbaterea publică „la TVR pun şefi liberalii”, nu înseamnă că TVR aparţine liberalilor. „Nu aparţine nici liberalilor, nici USL, nici parlamentarilor. E vorba de algoritm politic”, a susţinut liderul PNL.

„În materie de propuneri pentru instituţii foarte importante, TVR, ICR, când noi liberalii am avut de făcut o propunere am gândit-o deschis. Nu am gândit să punem un prieten, un om de partid, ci o personalitate compatibilă cu domeniul.

Aşa se face că oameni care nu au fost simpatizanţi ai noştri, care ne-au criticat şi o fac încă, dar cu bună-credinţă, şi Stelian Tănase a fost unul dintre cei cărora le-am propus acest lucru pentru ICR, de pildă. Atunci a declinat oferta. În acest moment, al propunerii pentru televiziune, printr-o înţelegere, ba chiar uşoară insistenţă a colegilor din PSD, chiar a lui Victor Ponta pentru Rareş Bogdan, ne-am asumat pe deplin propunerea cu Rareş Bogdan.

Victor Ponta nu doar că a fost de acord, dar chiar a subliniat acest lucru până în dimineaţa votului în două convorbiri cu ministrul de Interne”, a spus Crin Antonescu.

Acesta a subliniat că PNL nu avea nicio datorie faţă de nimeni sau niciun angajament.

El a făcut referire şi la aşteptările sale privind TVR şi a menţionat că are reţineri privind majorarea taxei radio – TV.

"Aştept de la TVR să existe în condiţii de piaţă, dar ca instituţie publică, ca punct de reper în materie de informaţie. TVR este mai puţin supusă regimului pieţei, are obligaţii privitoare la gustul public, de a informa la nivel naţional, o instituţie respectabilă în care partidele să nu dea comenzi.

Taxa radio - TV este cea mai mică din Europa şi este singura care se duce în buzunarul unei instituţii de presă. Am reţinere organică faţă de măriri de taxe. Trebuie văzut”, a afirmat Antonescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri