Crin Antonescu: PNL nu cedează Internele. Ponta dă semne de oboseală şi nervozitate

Data publicării:
crin ponta cotroceni resize -Mediafax Foto-Ovidiu Micsik-2

Foto: Mediafax

Nu ne-au propus propriu-zis, în momente de construcţii ipotetice, au lăsat a se înţelege că ar fi interesaţi de asemenea discuţie, dar propriu-zis nu ne-au propus, pentru că noi de la bun început am spus că dorim să păstrăm ministerele pe care le avem”, a spus Crin Antonescu la un post de televiziune.

El a precizat că nu se pune problema renunţării la Ministerul de Interne în favoarea PSD.

De asemenea, preşedintele PNL a fost întrebat luni seară, într-o emisiune televizată, dacă social-democraţii doresc Ministerul de Interne.

Nu ne-au propus aşa ceva, nu e de discutat aşa ceva. Nu are nicio legătură”, a spus liderul PNL.

Crin Antonescu a mai declarat că reuniunea USL de luni ar fi trebuit să aibă loc între PNL şi premierul Victor Ponta, însă au venit la întâlnire şi reprezentanţii celorlalte partide din USL.

Liderul PNL a precizat că reprezentanţii celorlalte partide şi-au justificat prezenţa prin faptul că modificările propuse în Guvern solicitate de liberali necesită un vot în Parlament al tuturor parlamentarilor formaţiunilor din USL, potrivit Mediafax.

Am stabilit următorul lucru, ca mâine să mai avem o discuţie despre o restructurare a formulei guvernamentale. Poate că şi alte formaţiuni, poate că şi PC sau UNPR sau PSD doresc să facă eventuale schimbări, să vină cu toate, să avem o discuţie, să vedem ce acord facem pentru ca să putem după aceea să mergem cu o nouă formulă în Parlament”, a declarat Crin Antonescu.

Liderul PNL a precizat că propunerea ca prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, să preia funcţia de vicepremier şi ministru de Interne nu presupune, din punctul de vedere al liberalilor, renunţarea din partea lui Gabriel Oprea la funcţia de vicepremier.

Crin Antonescu a comentat afirmaţiile lui Victor Ponta despre faptul că liderul PNL nu ar şti cum funcţionează Guvernul arătând că este un „semn de nervozitate” şi de „oboseală”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...