Crin Antonescu intervine în conflictul dintre Dragnea şi Ponta

Data actualizării: Data publicării:
Crin Antonescu in studio digi24
Fostul președinte PNL, Crin Antonescu. Foto: Digi24

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a confirmat miercuri declaraţiile liderului social-democraţilor, Liviu Dragnea, conform cărora fostul premier Victor Ponta ar fi negociat propunerea procurorilor-şefi cu şeful statului de la acea vreme Traian Băsescu. Referitor la alegerea miniștrilor din Guvernul Ponta 1, Antonescu a declarat că nu a fost nici măcar invocat numele lui George Maior. El a precizat că discuţia ce mai lungă a fost legată de Ministerul de Interne, unde trebuia să fie nominalizat Liviu Dragnea, însă Victor Ponta l-a vrut pe Ioan Rus.

„Procedura pornise, Mona Pivniceru (fost ministru al Justiţiei - n.r.) făcuse câteva drumuri la Bruxelles (...) şi, la un moment dat, domnul Ponta m-a informat că a negociat formula asta cu Traian Băsescu - nu mi-a spus de altcineva - şi că el doreşte să se meargă pe aceste numiri, adică numele amintite de domnul Dragnea şi care au şi fost până la urmă numirile respective. (...) (Victor Ponta - n.r.) mi-a spus: «Guvernul face propunerile, dar preşedintele semnează, trebuie găsit un compromis. Asta e formula de compromis care e posibilă şi pe care eu o susţin». Eu nu ştiu dacă domnul Ponta primea vreo directivă. De la domnul Ponta spre mine nu putea fi o directivă. De altfel, eu în mod public am spus că nu sunt de acord cu aşa ceva. Mona Pivniceru nu a fost de acord cu aşa ceva, a demisionat. Pentru că nu eram de acord cu aşa ceva, am şi renunţat la Ministerul Justiţiei. Am declarat public că nu sunt de acord cu ce face domnul Ponta, dar până la urmă domnul Ponta a făcut acest lucru şi istoria se cunoaşte. Până aici, Liviu Dragnea spune adevărul şi nici Victor Ponta nu îl contrazice. Ce s-a aflat în spatele deciziei lui Victor Ponta eu nu ştiu. Pot să bănuiesc”, a declarat Antonescu, la Antena 3.

El a subliniat că numele lui George Maior nu a fost menţionat niciodată în discuţiile pe care le-a avut cu Victor Ponta privind numirea procurorilor şefi.

„Eu nu am de unde să ştiu dacă a fost sau nu impusă (Laura Codruţa Kovesi de către George Maior - n.r.). Ceea ce ştiu eu este, foarte pe scurt, următorul lucru: Ministerul Justiţiei fusese la vremea respectivă asumat, în Guvernul USL, (...) de PNL. Eu am propus, în numele PNL, la acel minister, în acord cu domnul Ponta, care era prim-ministru, pe doamna judecător Pivniceru, pentru că nu era om politic, avea un prestigiu bine consolidat în corpul magistraţilor şi mi se părea una dintre posibilele persoane care să facă faţă acestei provocări, cu foarte multe conotaţii, care era propunerea noilor şefi ai respectivelor instituţii. Doamna Pivniceru a adoptat anumite principii şi a pornit pe o anumită procedură, scoţând din spaţiul negocierilor politice aceste numiri şi deschizând o procedură de selecţie şi concurs bazată pe criterii profesionale”, a povestit fostul lider liberal.

Crin Antonescu a precizat că a susţinut ideea ca Guvernul să facă propuneri în care crede, chiar dacă acestea riscau să fie respinse.

„Nu în urma unei negocieri cu Traian Băsescu trebuiau din nou numiţi procurorii-şefi. Asta a fost poziţia mea mereu. A fost publică şi atunci. Domnul Ponta a socotit altfel”, a spus el.

Pe de altă parte, Antonescu a declarat că şi-a pierdut încrederea în Victor Ponta anterior, în momentul în care fostul premier a semnat pactul de coabitare, care, chiar dacă „nu avea consecinţe practice foarte spectaculoase, la nivel simbolic era distrugător”.

„Părţi din cele declarate, relatate de cei doi (Liviu Dragnea şi Victor Ponta - n.r.) sunt adevărate, în sensul că le pot confirma, restul nu ştiu. Despre lucruri la care nu am fost de faţă nu am ştiinţă. Nu ştiu care spune adevărul şi care minte, e probabil să spună amândoi adevărul”, a ţinut să precizeze Antonescu.

El a amintit că este vorba despre Guvernul Ponta 1, cel de după căderea prin moţiune de cenzură a Cabinetului Mihai Răzvan Ungureanu, deci înainte de câştigarea alegerilor de către USL.

„Este foarte adevărat că a fost un guvern format politic, era o alianţă pe bază de paritare. Cel puţin jumătate a fost treaba PNL şi sub nicio formă nimeni nu s-a amestecat în numiri, decizia a fost luată de mine, ca preşedinte, după consultarea partidului în forurile statutare. Şi într-adevăr discuţia şi momentul relatat a constat într-o lungă dezbatere cu participanţii şi în locul pe care şi domnul Dragnea şi domnul Ponta l-au indicat, în jurul Ministerului de Interne”, a afirmat Crin Antonescu.

Fostul lider liberal a precizat că postul era dorit de Liviu Dragnea, dar în cele din urmă i-a revenit lui Ioan Rus.

„Ministerul de Interne ne înţeleseserăm de principiu să revină PSD şi toată discuţia care a durat câteva ore bune, o discuţie în patru - Victor Ponta, Liviu Dragnea, din partea PSD, eu, cu Eduard Hellvig, secretar general al partidului la acea dată, principalul meu colaborator politic - discuţia a fost în jurul ocupantului acestui mister. În mod tacit cumva, se ştia că Liviu Dragnea va fi titularul postului. La momentul în care ne-am întâlnit să discutăm Guvernul, Victor Ponta a venit cu altă variantă. Nu ştiu cu cine s-a consultat, dacă s-a consultat şi în ce fel. Pot, sigur, să fac ipoteze, dar el a venit acolo şi şi-a asumat varianta că merge cu Ioan Rus. Discuţia a fost lungă, pentru că, trebuie să o spun, eu nu agream varianta cu Ioan Rus şi discuţia a fost lungă şi s-a încheiat cu Ponta spunând că e postul PSD şi este decizia mea şi a PSD. Şi asta a fost”, a arătat Crin Antonescu.

El a precizat că nu s-a făcut nicio referire la George Maior.

„Sigur că acum punând lucrurile cap la cap, ascultând şi alte declaraţii, e plauzibil ce spune Liviu Dragnea”, a mai comentat fostul lider PNL.

Antonescu a adăugat că nu îl interesează conflictul dintre Liviu Dragnea şi Victor Ponta, dar că face aceste precizări în calitate de „martor, actor al unor împrejurări”, deoarece ele fac parte din istoria noastră recentă.

Sursa: Agerpres, News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei