Video Cozi de zeci de oameni pentru înscrierea cu buletinul la „Planul Simion” - promisiuni pentru apartamente ieftine dacă iese președinte

Data actualizării: Data publicării:
Screenshot 2024-07-23 220444
Foto: captură imagini amator

Zeci de oameni s-au așezat la coadă, la Cluj, precum și în București, pentru a semna așa-numitul contract de înscriere la planul Simion, o promisiune pentru apartamente cu două camere la 35.000 de euro, dacă iese președinte.

Pe lângă locuințe la prețuri mici, George Simion promite - deși asta nu are nicio legătură cu poziția de președinte - creșteri substanțiale de salarii și pensii, precum și reduceri de taxe și impozite.

Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale a declarat, luni, în prezenţa câtorva sute de persoane care s-au înscris în „Planul Simion”, un program de locuinţe „la preţuri de producător”, că îşi va da demisia „în şase luni”, dacă nu îşi va respecta această promisiune electorală, potrivit Agerpres.

Contractele au fost semnate la fostul magazin Bucureşti, care va fi sediul de campanie al liderului AUR pentru alegerile prezidenţiale.

„E pentru prima oară în ultimii zeci de ani când un candidat îşi asumă un mandat imperativ, nu cum spune legea, mandat reprezentativ. Adică îmi asum prin semnătură directă, mă oblig în faţa alegătorilor să respect termenele şi condiţiile oferite în promisiunea electorală pe care o fac: apartamente la preţuri de producător. Dacă nu respect termenele şi condiţiile din acest program, îmi dau demisia în şase luni, conform contractului care este valabil din punct de vedere juridic”, a afirmat Simion.

El a adăugat că prin acest contract vrea „ca fiecare român să fie proprietar”.

Liderul AUR a explicat că măsura privind o locuinţă de la 35.000 de euro este fezabilă, atât timp cât statul se implică, asigurând terenurile şi asigurând utilităţile şi infrastructura.

„Preşedintele George Simion vrea ca fiecare român să fie proprietar. Totodată, George Simion vrea ca o pondere cât mai mare din sectorul bancar să fie de stat (...). Practic, ca să înţeleagă orice român, la un credit actual, la o rată de 4.000 de lei, vor trebui să plătească numai 2.200 de lei. Le reducem în jur de 30-35%, dobânda actuală. Noi vrem să investim în piaţa forţei de muncă locală, vrem să investim în materiale de construcţii, din care marea majoritatea sunt cumpărate din România. De fapt, cel mai mare avantaj al acestui program de construcţii de locuinţe este faptul că banii rămân în ţară şi repornim economia românească”, a susţinut liderul AUR.

Întrebat care sunt priorităţile de politică externă, dacă va deveni preşedinte, Simion a spus că vrea ca România să nu fie implicată în „niciun război”.

„Vreau ca România să nu fie implicată în niciun război, preşedintele George Simion nu va scoate România din Uniunea Europeană, dar o va băga cu drepturi depline în Schengen şi, totodată, preşedintele George Simion vizează aderarea României la Grupul de la Vişegrad”, susține Simion.

Referitor la războiul din Ucraina, el a spus că se opune „oricărui sprijin militar către altă ţară”.

„Ne opunem oricărui sprijin militar către orice altă ţară şi către război. Voi fi un preşedinte al păcii şi, faţă de ostaşul care serveşte ţara, nu ştiu care ţară, probabil ţara altora, faţă de un secretar general adjunct al NATO, eu o să militez pentru pace. România a fost cândva un promotor al păcii la nivel internaţional şi îmi doresc să redevenim un mijlocitor şi un negociator al păcii. Şi în conflictul din Ucraina, în cazul agresiunii militare ruseşti din Ucraina, şi în Orientul Mijlociu. Cum văd rezolvarea conflictului? Prin conducători care iubesc pacea, cum este preşedintele Donald Trump, în Statele Unite”, a afirmat acesta.

Specialiștii consultați de Euronews spun că, în primul rând, costurile de construcție sunt prea mici, prețul mediu pe metru pătrat este de aproximativ 1.700 de euro iar șansele ca primăriile să finanțeze drumuri de acces, chiar și prin fonduri europene, sau ca firmele de utilități să racordeze apartamentele pe cheltuială proprie sunt mici.

Ce spun specialiștii „dincolo de fantezie”

Dragoș Cabat, analist economic: „Costurile nu pot fi mai mici de 700, 800 de euro pe metrul pătrat în cel mai bun caz. Cu cele mai ieftine finisaje și cele mai ieftine materiale de construcție folosite. Acele condiții nu le vom putea întâlni în practică și mai ales în marile orașe din România și ar crea și un mediu neconcurențial care nu este normal pe o piață liberă.” 

Dan Niculae, reprezentant al unei companii de intermediere de credite:Prețul mediu pe metrul pătrat al unei proprietăți la nivel național e undeva la 1.700 de euro. În București se duce către 1.800, 1.900 de euro. Dacă facem un calcul simplu și ne gândim la un apartament de două camere de 50 de metri pătrați, o să vedem că nu prea reușim să-l scoatem sub 80 de mii de euro.” 

Corina Vârlan reprezentant al unei platforme imobiliare: ”Dincolo de fantezie și, de ce nu, poate un vis frumos, pentru că cu toții ne dorim locuințe ieftine, cât mai ieftine, avem o realitate în care prețurile cresc și nu sunt mici deloc. Pentru două camere avem nevoie de peste 138 de mii de euro în Cluj Napoca și de circa 87 de mii de euro în București, în momentul de față. Cu 35 de mii de euro nu prea ai ce să cumperi.”

Pîrvulescu: „Condițiile din contract, dacă le citesc cu atenție, le vor explica de ce nu se poate”

Cristian Pîrvulescu, politolog, a declarat, marți seară, la Digi24, că promisiunile AUR și ale lui George Simion, privind oferirea de apartamente ieftine, s-ar putea înfăptui doar în condiții excepționale.

 „AUR își ia măsurile de prevedere, pentru că la finalul contractului spune foarte clar că totul depinde de majoritatea parlamentară de care va dispune partidul. Altfel spus, nu președintele, ci Guvernul, în măsura în care va exista majoritate parlamentară va pune programul respectiv în aplicare. Până atunci, însă, vorbim despre o practică înșelătoare.

E adevărat că aici vorbim de marketing politic și nu de publicitate comercială, dar eu cred că atunci când vorbim despre un contract, deja ne aflăm, chiar dacă sunt juriști precum domnul Piperea, ne aflăm în termenii contractelor comerciale. Acest contract comercial trebuie făcut în temeiul legislației din România, care condamnă publicitatea înșelătoare. (...) În cazul ăsta e un contract care se încheie, iar acest contract conține într-adevăr o promisiune, publicitate înșelătoare, anume că se poate oferi un astfel de apartament, or condițiile din contract, dacă le citesc cu atenție, le vor explica de ce nu se poate. Pentru că ar putea doar în condiții excepționale. În realitate, nu se poate.

Nu sunt foarte mulți tineri acolo. Le-ar stimula prezența și mai ales votul unor tineri pentru că ar fi o criză de locuințe în România. Realitatea este că România nu este o țară în care există o criză de locuințe. Avem 1,5 milioane de locuințe neocupate și nu toate sunt în zona rurală, unde foarte mulți români au părăsit localitățile pentru a pleca în străinătate și și-au părăsit locuințele.

Nu este situația din Olanda, spre exemplu, unde tinerii au votat masiv cu extrema-dreaptă din această cauză. Dar cred că vorbim de aceiași care în urmă cu 30 de ani erau la Cluj, la cozi, în speranța că vor câștiga dintr-un exercițiu piramidal Caritas”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alfred Bulai a făcut infarct în închisoare. Fostul profesor a fost...
Digi FM
O pacientă a scăpat de operație, după cinci ore de „zgâlțâieli” pe drumul dintre Sălaj și Brașov
Pro FM
Suma uriașă pe care Adele ar fi trebuit să o primească dacă și-ar fi prelungit turneul. De ce a preferat să...
Film Now
Noul Johnny Depp. Anul trecut apărea cu dinții îngălbeniți și pătați la Cannes, acum are un zâmbet impecabil...
Adevarul
O țară NATO își întărește granițele: „dinți de dragon” și „arici” vor bloca eventualele invazii rusești
Newsweek
După prăbușirea F-16, instruirea piloților ucraineni va fi mai lungă. Sunt antrenați și în România
Digi FM
Dezvăluiri despre cei doi fii „secreți” ai lui Vladimir Putin. Au doar cinci și nouă ani, trăiesc în lux, dar...
Digi World
Dieta populară care ar putea crește riscul de demență. Oamenii care o urmează "se joacă cu focul"...
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
Puștiul din "Singur acasă" e azi bărbat în toată firea și un tată dedicat. Cât de adorabili sunt copiii lui...
UTV
ABBA ii spune lui Trump sa nu-i mai foloseasca muzica la mitingurile electorale