O directoare din aparatul de lucru al Camerei Deputaţilor a plătit cu funcţia, deoarece nu l-a împiedicat pe Mihail Neamţu să întrerupă discursul şefului Executivului.
Alţi trei angajaţi ai Direcţiei Afaceri Interne riscă sancţiuni şi este posibil chiar să-şi piardă locul de muncă din aceeaşi cauză.
De asemenea, conducerea Camerei i-a cerut deputatului Remus Cernea să-i dea afară pe consilierii care i-au semnat lui Mihail Neamţu permisul de acces în clădirea Parlamentului.
Mihail Neamţu, preşedintele Partidului noua Republică, i-a aruncat premierului pe pupitru două punguțe cu bani, în timp ce şeful Guvernului prezenta Parlamentului scrisoarea de intenţie către FMI.
Mihail Neamţu a spus că arginţii reprezintă preţul trădării lui Victor Ponta pentru Roşia Montană. Imediat după incident cei de la Noua Republică au fost escortaţi din sala de plen de serviciul de pază.