Comisia Juridică a votat amendamentul PNL pentru organizarea referendumului local în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale

Data publicării:
Vot în Camera Deputaților. Foto: Inquam Photos / George Călin
Vot în Camera Deputaților. Foto: Inquam Photos / George Călin

Proiectul de lege iniţiat de PNL privind organizarea referendumului odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale a primit aviz pozitiv în comisia juridică din Camera Deputaţilor. Proiectul urmează să fie dezbătut şi în comisia de administraţie publică, înainte de a ajunge la vot în plen.

PNL a depus un amendament pentru ca, în situaţia în care referendumurile naţionale şi locale sunt organizate în aceeaşi zi cu alegerile prezidentiale, parlamentare, europarlamentare sau locale, alegătorii să voteze în aceleaşi secţii de votare, potrivit News.ro.

Amendamentul a fost depus la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.29/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului naţional din 26 mai 2019 – PLx nr. 280/2019.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat, luni, cu 47 de voturi favorabile şi două voturi împotrivă pentru organizarea referendumului local propus de primarul Nicuşor Dan.

Acesta ar urma să fie organizat în data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat luni, după votul din CGMB pentru convocarea referendumului local, pe 24 noiembrie, că estimează costurile acestuia la 7 milioane de lei.

El a precizat că, dacă Parlamentul dă o lege prin care referendumul local se comansează cu alegerile naţionale, cu primul tur alegerilor prezidenţiale, în acel moment nu va mai fi nevoie de birou electoral municipal şi la referendum se va putea vota în aceleaşi secţii de votare.

Citește și: Ce rol are referendumul care se va desfașura în Capitală pe 24 noiembrie. Bucureștenii trebuie să răspundă la trei întrebări

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...