Comisia de la Veneția anunță primirea sesizărilor pe legile Justiției

Data actualizării: Data publicării:
comisia de la venetia - fb toader

Pe pagina sa de internet, Comisia de la Veneţia a anunțat înregistrarea dosarului cu privire la modificarea legilor Justiţiei din România. Este vorba atât de solicitarea primită din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, cât și de cea formulată de preşedintele Klaus Iohannis.



Comisia la Veneţia arată că, prin scrisoarea datată 3 mai, preşedintele României, Klaus Iohannis, a cerut opinia Comisiei asupra proiectelor de modificare a legii privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, a legii privind organizarea și funcționarea CSM şi a legii referitoare la organizarea judiciară din România.

Şi Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a decis, de asemenea, pe 26 aprilie, să solicite opinia Comisiei de la Veneţia asupra modificărilor la legile justiţiei din România, la cererea PNL.

Dosarul cu privire la modificarea Legilor Justiţiei din România a fost înregistrat cu numărul 924/2018 - Romania - Draft Legislation on the Judiciary.

Citește și: De ce deranjează atât de tare anunțul lui Iohannis privind Comisia de la Veneția

Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat pe 26 aprilie solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia privind modificarea legilor justiţiei.

Pe 2 mai, președintele Klaus Iohannis a anunțat că retrimite tot pachetul de legi ale justiției la Curtea Constituțională și că sesizează Comisia de la Veneția în privința acestora. Cele trei legi, a spus șeful statului, nu sunt în continuare conforme cu Constituția și cu standardele europene, chiar dacă s-au reîntors la parlament după decizii de neconstituționalitate date de CCR.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a declarat sceptic în privința demersului președintelui Klaus Iohannis de a retrimite legile justiției la CCR și de a sesiza Comisia de la Veneția.

Faptul că preşedintele vrea să sesizeze CCR, Comisia de la Veneţia intră în limitele de competenţă constituţională ale preşedintelui. Modul în care îşi exprimă public această competenţă depinde de fiecare preşedinte (...). Am văzut şi eu preocuparea dânsului, să nu zic îngrijorarea, că este un termen care a fost folosit de-a lungul timpului ca nu cumva din mers să se rescrie Constituţia. Categoric afirmaţia nu are nicio acoperire”, a spus Tudorel Toader.

La rândul său, deputatul PSD Florin Iordache, președintele Comisiei speciale care a întocmit pachetul legilor Justiției, a numit sesizarea Comisiei de la Veneţia o „gogoriţă”, deoarece modificările s-ar fi făcut în acord cu deciziile acesteia.

 „Este o gogoriţă asta cu Comisia de la Veneţia, pentru că modificările care s-au făcut la cele trei legi în niciun caz nu încalcă prevederile şi principiile enunţate de Comisia de la Veneţia. (...) Comisia de la Veneţia nu e supracomisie. Nu Comisia de la Veneţia este peste Curtea Constituţională. Lucrurile stau cumva invers”, a continuat preşedintele Comisiei speciale.

 De asemenea, Florin Iordache a susţinut că nu e nicio noutate că membrii Comisiei de la Veneţia vor intra pe fond în cazul celor trei legi alte justiţiei şi spune că Parlamentul nu poate sta pe loc, iar „viaţa merge înainte”.

„Nu e nicio noutate că Comisia de la Veneţia va intra pe fond la aceste trei legi. Poate intra şi la următoarele, cele care vizează legislaţia finală. La anul sau când se va intra. (...) Credeţi că Parlamentul României poate să stea pe loc?! Viaţa merge înainte. Acolo unde constatăm că sunt prevederi care nu sunt constituţionale sau în concordanţă cu prevederile Comisiei de la Veneţia, se modifică, dar nu putem sta pe loc că cineva nu ştiu când se va pronunţa”, a mai spus deputatul PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...