Fostul secretar general al PSD Codrin Ștefănescu s-a arătat surprins, vineri seara, de propunerea liderului interimar al formațiunii, Marcel Ciolacu, de formare a unui guvern de uniune națională. „Să te unești cu cine? Fereascā sfântu’”, a adăugat el.
„Habar n-am de ce vrea Ciolacu guvern de uniune națională. Că mă tot întrebați asta și n-am un răspuns. Să te unești cu cine? Cu Turcan? Cu Orban? Cu Tomac? Cu foștii aliați din ALDE care ne-au trântit guvernul? Și ne-au trădat fără milă? Cu “prietenii” care ne-au părăsit când ne era mai greu? Cu cei care de trei luni distrug tot ce am construit noi în trei ani? Ferească sfântu’ de așa ceva”, a scris Codrin Ștefănescu, pe Facebook, potrivit Mediafax.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, la Pitești, că dacă moțiunea de cenzură va fi adoptată, va propune un guvern de uniune națională până în luna noiembrie, „când sunt alegeri la termen”.
„Este o moțiune serioasă și chiar dorim să treacă. Nu avem un scop politic, nu avem un program politic. Dorim să stopăm un lucru care nu se face niciunde într-o țară dezvoltată. Nu ai dreptul să schimbi regulile în timpul jocului. (...) După moțiune, dacă va trece, nici PSD, nici UDMR nu vor propune un prim-ministru. Este varianta unui guvern de uniune națională până în noiembrie, când sunt alegeri la termen”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a catalogat intenția liberalilor de a provoca organizarea alegerilor parlamentare anticipate drept „un moft”. Ciolacu a mai spus că în prezent, matematic, nu există o majoritate pentru aprobarea moțiunii de cenzură.
De asemenea, liderul interimar al social-democraților a anunțat că, dacă moțiunea de cenzură nu va trece în Parlament, va ataca la CCR proiectul de lege pentru alegerea primarilor în două tururi.
Guvernul a decis să își asume răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi, iar în replică Marcel Ciolacu a declarat că social-democrații vor depune moțiune de cenzură, primii parteneri la acest demers fiind UDMR.