Fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, anunță că nu pleacă din PSD și că vrea, împreună cu Liviu Drangea, să recupereze partidul, după ce acesta va ieși din închisoare.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Ștefănescu neagă „zvonurile” privind plecarea sa la un alt partid.
„Au apărut zvonuri privind plecarea noastră la un alt partid! Sunt false! Eu cred în continuare că ne vom recupera PSD-ul din mâna academiștilor SRI! Și că vom reveni la mesajele publice pe care oamenii le asteaptă de la noi. Că vom deveni din partid-moluscă și predat noii puteri, din nou partid al oamenilor curajoși! Iar Liviu Dragnea când se va întoarce acasă, în primul rând trebuie să se ocupe de sănătatea sa! E obligatoriu să facă asta! Sper că am lămurit acum situația!”, a scris Codrin Ștefănescu, pe Facebook.
Ștefănescu face referire la o informație apărută în presă potrivit căreia lui Liviu Dragnea i se pregătește un nou proiect politic. Este vorba de PER, partid care a strâns mai mulți foști lideri PSD, apropiați de Dragnea.
Editor : R.K.