Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, spune, într-un mesaj transmis de Ziua Independenţei Ucrainei, că, în războiul cu Rusia, armata ucraineană îşi apără propriul popor, dar şi Europa, „de ambiţiile neo-imperiale ale Kremlinului şi de forţa armelor sale”.
„Ucraina celebrează astăzi 32 de ani de independenţă faţă de URSS, în cea mai neagră perioadă din istoria sa. Războiul nejustificat şi neprovocat a început cu exact un an şi jumătate în urmă, când Rusia a readus în Europa invazia pentru cucerirea de teritorii şi anexarea de părţi din alte state, prin crimă, abuz şi violenţă.
Ţinând piept invadatorilor, armata ucraineană îşi apără atât propriul popor, cât şi Europa, de ambiţiile neo-imperiale ale Kremlinului şi de forţa armelor sale. În aceste condiţii, este firesc ca România să fie parte a efortului comun al lumii libere pentru susţinerea Ucrainei în lupta cu un inamic crud şi iraţional”, a scris Ciucă pe Facebook, potrivit Agerpres.
El aminteşte că este al doilea an în care ucrainenii îşi celebrează ziua naţională „sub bombele ruseşti”.
„Suntem alături de poporul ucrainean, nevoit să ducă un război pentru independenţă la aproape o sută de ani după cel din 1917-1921. Luptând pentru libertatea sa, ţara vecină luptă pentru libertatea întregii regiuni”, a adăugat Nicolae Ciucă.
Editor : M.B.