Cîţu: Trebuie măsuri foarte dure după scandalul de la Parlament. Când laşi liberi astfel de oameni, devin din ce în ce mai agresivi

Data publicării:
Președintele PNL, Florin Cîțu. la conferinta
Președintele PNL, Florin Cîțu. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Trebuie luate măsuri foarte dure în Parlament pentru sancţionarea unor gesturi precum cel al deputatului AUR George Simion, care luni l-a bruscat pe ministrul Energiei în plenul Camerei Deputaţilor, a declarat, marți, Florin Cîțu, menţionând că prima dată poate fi aplicată doar o sancţiune, dar a doua oară trebuie „să vină jandarmii să-l scoată” din sală.

„Nu numai la Camera Deputaţilor trebuie să propunem măsuri foarte-foarte dure (în regulament - n.r.). Vom vedea care sunt acestea şi ce putem să facem. Până la urmă, totul a început sau am permis când USR şi AUR l-au agresat pe Florin Roman şi am trecut peste acest eveniment şi nu s-a întâmplat nimic. Când îi laşi liberi pe astfel de oameni, ei vor fi din ce în ce mai agresivi. Vom avea mai multe variante. (...) Nu este vorba de libertate, ci de violenţă. Astfel de oameni violenţi, dacă umblă liberi şi îi lăsăm, ei vor fi în continuare şi îşi vor face de cap. Trebuie cumva să nu-i mai lăsăm”, a afirmat Cîţu, întrebat ce propune PNL pentru modificarea Regulamentului Camerei după acest incident.

Despre măsurile pe care le-ar putea lua procurorii, Cîţu a spus: "Cu siguranţă, există o plângere penală şi cred că se va face anchetă cu celeritate, ca şi în celelalte cazuri pe care le-am văzut în ultima perioadă".

„În Parlament ne uităm la ce variantă - prima dată sancţiune, a doua oară să vină jandarmii să-l scoată. Este o variantă”, a adăugat liderul PNL.

Şedinţa de plen de luni a Camerei Deputaţilor în care se dezbătea moţiunea simplă a USR a fost suspendată, după ce discursul ministrului Energiei, Virgil Popescu, a fost întrerupt de copreşedintele AUR George Simion, care a mers la tribună şi l-a agresat, strigându-i că este „hoţ”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație au deschis un dosar penal pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice după scandalul de luni din Parlament.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...