Preşedintele PNL, Florin Cîţu, premierul interimar, a afirmat că nu ştie ca PNRR să poată fi rediscutat la Bruxelles, adăugând că, în cazul în care PSD are „altă influenţă” la nivelul Comisiei Europene, rămâne de văzut ce se poate discuta.
El fost întrebat dacă PNRR mai poate fi rediscutat la Comisia Europeană, pornind de la dorinţa exprimată în acest sens de social-democraţi.
„Eu ştiu că nu. Dacă PSD are influenţă la Comisia Europeană şi poate să rediscute PNRR-ul vom vedea ce se poate discuta. Eu, care am negociat PNRR şi am discutat şi cu preşedinta Comisiei de mai multe ori, nu ştiu că se poate rediscuta. Dar, dacă se poate, PSD are poate altă influenţă acolo şi atunci vom vedea”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la sediul PNL, conform Agerpres.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit luni seara despre majorarea pensiilor și alocațiilor, chiar dacă acest lucru nu este asumat în PNRR. „Vom merge cu cei de la PNL la Comisia Europeană și vom negocia anumite capitole din PNRR”, a spus acesta.
„O spun cu toată sinceritatea. Vom merge împreună și vom demonstra ce este sustenabil și ce nu este, ce ne angajăm, ce nu ne angajăm. Vreți să-mi asum eu tot ce a făcut USR-ul în guvern?”, a adăugat liderul PSD.
Vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, miercuri, după discuțiile cu PNL pe capitolul economie al programului de guvernare, că social-democrații nu sunt de acord cu eliminarea facilităților pentru cercetare, IT și construcții. Programul PNRR prevede și eliminarea facilităţilor fiscale din construcţii care au fost introduse de către PSD în 2019.
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri primele două documente pentru demararea Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. Până la sfârşitul anului, România va beneficia de o prefinanţare de 3,793 miliarde euro, iar în cursul anului 2022 de o finanţare de aproximativ 6,171 miliarde euro.
Editor : A.C.