Premierul Florin Cîțu spune că e nevoie de modificarea legii salarizării bugetarilor, care să aducă mai multă eficiență în instuțiile de stat și în baza căreia veniturile să crească în funcție de performanța angajaților. Și legea pensiilor ar trebui modificată, mai spune el.
„În acest moment ne uităm la modificarea a două legi care au creat probleme sustenabilității finanțelor publice în România. Vorbim de legea salarizării unitare, care a fost prezentată public ca o lege care trebuia să elimuine inechitățile din adminstrația publică, dar a creat probleme cu tot felul de excepții care au apărut în ultimii ani. Când a fost prezentată această lege, s-a spus că președintele României are salariul cel mai mare și de acolo pornim cu restul salariilor. Nu mai este așa, președintele României nu mai are salariul cel mai mare și trebuie să reanalizăm această lege a salarizării. Legea pensiilor – această coaliție a spus din primul moment, vrem o lege a pensiilor bazată pe contributivitate”, a spus Cîțu.
El a precizat însă că bugetul pe acest an va fi făcut în baza legislației aflate acum în vigoare.
„La legea salarizării e vorba de a introduce mai multă eficiență. E vorba și de a lega veniturile de performanță, sunt mai multe lucruri. Trebuie să introducem și niște indicatori de performanță care să fie conectați la aceste venituri, creșterea veniturilor să nu mai fie decisă politic în fiecare an”, a spus Cîțu.
„Sunt mai multe variante, lucruri care se întâmplă în UE de mult timp, de exemplu o rotație, să nu mai avem în aceeași poziție pe cineva 20 de ani. După un mandat sau două mandate să trebuiască să schimbi locul în altă parte. Sunt multe exemple de bună practică în UE pe care le vom folosi”, a adăugat el.
În ceea ce privește sporurile pe care le primesc bugetarii, premierul spune că analiza nu a fost încă finalizată.
„E vorba de o reformă care se va întinde pe doi ani de zile. O mare parte din reformele pe carre le vom adopta vor avea impact în 2022”, a mai spus premierul.
Editor : Monica Bonea