Ciolacu: Vreau să trăiesc într-o Românie liberă, într-o Europă liberă. Contracandidaţii să nu moară subit prin puşcării sau otrăviţi

Data publicării:
marcel ciolacu la sedinta de guvern
FOTO: Inquam Photos/ Saul Pop

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Living better with Europe, că el vrea să trăiască într-o Românie liberă, într-o Europă liberă, iar contracandidaţii să nu moară subit prin puşcării sau otrăviţi, aşa cum nu vrea ca România să fie un vasal al Federaţiei Ruse.

„Avem astăzi biroul Grupului Social Democrat din Parlamentul European la Bucureşti. Este o bună ocazie să discutăm despre modul în care Uniunea Europeană poate să contribuie la dezvoltarea României, a ţărilor noastre le care le reprezentăm. Aş vrea, până să vorbesc de creşterea nivelului de trai, despre economie, lucrurile care sunt, din punctul meu de vedere, priorităţi ale cetăţenilor pe care îi reprezentăm”, a spus premierul Ciolacu, la evenimentul Living better with Europe.

„Aş vrea să-mi amintesc, să-mi reamintesc, împreună cu colegii mei, împreună cu Victor, împreună cu Mihai, Dan, momentele când am preluat Partidul Social Democrat ca şi preşedinte şi când aproape nu mai făceam parte din familia social-democrată şi cu adevărat primul om care a avut încredere în noi, primul om care ne-a ajutat să ne reconectăm la familia social-democrată europeană, ai fost tu, Iratxe, şi îţi mulţumesc mult, şi în numele meu şi al colegilor mei, pentru ceea ce ai făcut. Faptul că pe urmă, împreună, am devenit o echipă mai puternică, corectă şi sinceră, care am apărat împreună toate valorile europene, valorile social-democrate au confirmat faptul că a meritat acest efort. Şi sunt ferm convins, mai ales în acest context, din punctul meu de vedere şi nu numai, complicat, după o pandemie, după o criză energetică, după un război şi o criză de securitate în Europa într-un an în care nimeni n-ar fi crezut acest lucru, după un conflict major în Orientul Mijlociu şi cu o factură de plată, în primul şi în primul rând plătită de ţările europene şi de economia europeană. Dar cu toate aceste provocări, cu toţii am rămas strânşi în jurul valorilor care ne definesc”, a mai spus premierul.

„Nici unii dintre noi n-am încercat să căutăm voturile, să ne schimbăm opiniile sau să încercăm compromisuri cu formaţiuni extremiste care ne-ar fi abătut de la drumul pe care îl avem de făcut. Eu vreau să trăiesc într-o Românie liberă, vreau să trăiesc într-o Europă liberă. Eu nu vreau ca contracandidaţii noştri să moară subit prin puşcării sau otrăviţi. Nu vreau ca România să fie un vasal al Federaţiei Ruse”, a adugat Ciolacu, citat de News.ro.

El a menţionat că de aceea alegerile de pe 9 iunie în întreaga Europă sunt foarte importante, iar comunicarea dintre familiile europene importante, care apără democraţia, este un lucru foarte important.

„Cred în valorile social-democrate şi încerc cu echipa guvernamentală să le punem în aplicare la nivelul României. Încerc cu echipa de europarlamentari să ne impunem, mai ales, în ceea ce priveşte specificul României. Am avut, aproape toată Europa am avut crize cu agricultori, cu transportatori, toate aceste lucruri sunt provocări, sunt consecinţe ale acestor crize suprapuse. Prioritatea noastră este să discutăm şi să găsim cele mai bune soluţii, în primul şi în primul rând de a apăra economia europeană şi economiile noastre naţionale”, a spus Ciolacu.

Premierul a declarat că este ferm convins că viitorul Parlament European, viitoarea Comisie Europeană, viitorul Consiliu European vor avea priorităţi adaptate noilor cerinţe din statele pe care le reprezentăm. „Toată filosofia de acum cinci ani de zile, când a fost construită actuala Comisie Europeană şi actualul Parlament European, în mare majoritate, s-a modificat. Dacă ne uităm cu toţii la piramida lui Maslow, vedem atât nevoile în ceea ce priveşte traiul, dar şi nevoia de securitate. Acestea au devenit priorităţi şi, culmea, amândouă au rădăcini social-democrate. Nu cred că în Europa în acest moment vreun partid va putea singur să facă 50%. Cred că dialogul va fi esenţial după data de 9 iunie la nivel european”, a arătat premierul.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
DÍGI devine o forță în România. Reușita gigantului telecom pe piața din țara noastră părea imposibilă până nu...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 de pensionari vor încasa 2 pensii, în luna decembrie. Casa de Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
fsb
Un adolescent din Rusia a fost arestat pentru sabotaj în favoarea Ucrainei
Digi Animal World
Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii
Film Now
Scena din „Gladiator 2”, tăiată la montaj. Denzel Washington: „Cred că nu erau încă pregătiţi pentru asta”
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului