Exclusiv Ciolacu: Mă bucur că Firea e atât de bătăioasă. Arată că are toate calitățile de a fi primar general
Data actualizării: Data publicării:
Gabriela Firea este cea mai bună candidată a PSD pentru funcția de primar al Capitalei, a declarat Marcel Ciolacu la Digi24. Însă, dacă se decide să fie un candidat comun PSD-PNL, nici Firea, nici Burduja și nici Piedone nu vor fi candidatul comun al coaliției.
Despre acuzațiile Gabrielei Firea care spune că liderul PSD "nu a luptat suficient pentru ea", Ciolacu a declarat că nu este deranjat de aceste declarații, ci „dimpotrivă, mă bucur de abordarea pe care a avut-o”.
Marcel Ciolacu: Eu mă bucur în primul rând pentru că o doamnă este atât de bătăioasă. Și mai arată că are toate calitățile de a fi primar general. Dorește să lupte pentru crezul domniei sale. Consideră că este cea mai bună candidată pentru Primăria Generală. De ce să mă deranjeze acest lucru? Dimpotrivă, mă bucur de abordarea pe care a avut-o Gabriela Firea. Nu mă atacă personal. Nu suntem la balet, nici la grădiniță. Suntem într-o lume politică. Suntem colegi, nu ne-am jignit niciodată, nu am avut atacuri suburbane. A spus domne, înțelegeți că eu mă consider cea mai bună candidată. Și are dreptate. Este cea mai bună candidată a Partidului Social Democrat pentru funcția de primar general. Decizia, în schimb, o luăm în interiorul coaliției. Dacă coaliția decide că vom merge separat, PSD va merge cu Gabriela Firea. Dacă decidem că avem un candidat comun, va fi altă persoană, nu Burduja și nici Gabriela Firea și nici Piedone.