Ciolacu îl contrazice pe Ciucă: Nu am auzit de nicio mărire de taxe

Data publicării:
marcel ciolacu si nicolae ciuca
Președintele PSD, Marcel Ciolacu și premierul și președintele PNL, Nicolae Ciucă. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul social democrat-Marcel Ciolacu a declarat, joi, că nu se va mări nicio taxă în România în 2023 și că el nu a auzit de așa ceva. El a făcut aceste declarații fiind întrebat despre amendamentul privind creșterea impozitelor locale. 

"La anul nu se mărește nicio taxă. Prin PNRR ne-am sumat jaloane de modificare, de scoatere a unor excepții, lucru care s-a întâmplat.

Nici anul ăsta nu s-a venit cu măriri de taxe. Nu, s-au scos anumite excepții cerute de toate organismele financiare internaționale, lucru corect. Nu am auzit de nicio mărire de taxe..

Știu la ce vă referiți, vă spun clar, asta s-a întâmplat deja, asociațiile municipiilor, reședințe de județ, a orașelor au spus că neterminându-se digitalizarea nu se poate aplica acea grila notariala și atunci s-a luat decizia să se descentralizeze către autoritățile locale. Vorbim de descentralizare, dar când o facem, dăm înapoi și criticăm", a spus Marcel Ciolacu.

El a subliniat că România are cele mai mici venituri din UE din impozitarea proprietăților, sub 2%, în timp ce media europeană este de 4,6%.

"Există o diferențiere corectă: una e o clădire în mijlocul Bucureștiului, alta e una în mijlocul Hunedoarei. Vorbim de o plajă pe care lăsat-o.

Descentralizând asta către autoritățile locale, poate unele nu vor să facă nicio mărire, dar o diferențiere de zone și de unde exista propritățile trebuie să existe.

E un amendament (cel din Senat - n.r.) la care vor veni norme de la Ministerul de Finanțe.

S-a dus comunismul, nu mai putem impozita oamenii la fel pe clădiri aflate în alte localități, în alte județe, de aceea vor veni norme de aplicare la acel amendament.

Anumite norme se vor discuta în Coaliție", a afirmat liderul social-democrat.

Premierul Nicolae Ciucă a spus, în legătură cu amendamentul depus de senatorii din coaliţia de guvernare privind majorarea cu 50% a taxelor şi impozitelor locale, că decizia a fost luată în coaliţie. El a adăugat că varianta privind stabilirea acestor impozite după grilele notariale a fost amânată, după ce autorităţile locale au atenţionat că acest lucru era imposibil de realizat până la sfârşitul anului. 

"Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul coaliţiei, a fost discutat şi cu reprezentanţii autorităţilor locale, atât cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, cu Asociaţia Municipiilor, a oraşelor, a comunelor, fiecare dintre dumnealor venind şi ridicând problema că vechea formulă din Codul Fiscal prevedea o serie întreagă de demersuri tehnice, anume acea ridicare a nivelului de impozit în funcţie de valoarea cuprinsă în grilele notariale, ceea ce, la nivelul autorităţilor locale, tehnic era imposibil de realizat până la finale anului. De aceea s-a solicitat şi s-a obţinut acordul politic ca această decizie să fie amânată, în schimb se introduce amendamentul astfel încât acestea să fie crescute cu 50% faţă de valoarea iniţială, din ceea ce există acum", a precizat premierul, potrivit Agerpres.

Ciucă a subliniat că este vorba despre "o decizie care a fost luată în coaliţie".

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a spus că senatorii PSD şi PNL au depus un amendament la Ordonanţa 16/2022, care are în vedere o actualizare a grilei privind impozitul pe proprietate. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri