Video Ciolacu: Cui i se cere mită să sune la 112. Să vină să îi ia și pe cei care dau şi pe cei care cer. Eu nu dau nicio şpagă
Data actualizării: Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Deva, întrebat despre corupţie şi darea de mită, că face un apel - cui i se cer bani să sune la 112, să se ducă la procurori.
„Eu nu dau nicio şpagă”, a replicat Ciolacu, atunci când a fost întrebat despre corupţie, potrivit Agerpres.
Premierul a adăugat că îi îndeamnă pe toţi să lupte contra corupţiei.
„Să vină să îi ia! Şi pe cei care dau şi pe cei care cer. Avem avertizorii publici, legea trecută, jalon în PNRR. Fac un apel la toată lumea: cui i se cer bani să sune la 112, să se ducă la procurori. Nu poate un prim-ministru singur sau un guvern să realizeze acest lucru. Haideţi să fim solidari, să spunem a venit T zero. Hai să o facem. Nu am nicio problemă", a afirmat Marcel Ciolacu, la conferinţa de presă ce a avut loc după alegerile din organizaţia PSD Hunedoara.