Călin Popescu Tăriceanu nu pare îngrijorat că-şi va pierde funcţia de preşedinte al Senatului, în contextul în care liberalii şi senatorii care îl susţin pe Mircea Geoană vor să schimbe majoritatea în Senat.
"Cred că PNL s-a lăsat vrăjit de Mircea Geoană care e gură bogată și nimic. Cred că în momentul de faţă, dacă nu defectează un partid al majorităţii, nu văd să facă ceva. Mai e UDMR, eu am vorbit cu ei şi ei nu marşează la aşa ceva", a susţinut Călin Popescu Tăriceanu.
Vizat de declaraţiile sale, Mircea Geoană îi dă un sfat actualului şef al Senatului: „Înţeleg că domnul Tăriceanu trece prin momente complicate. Dumnealui, care este atât de "ataşat" de funcţii publice, probabil nu îi este uşor să piardă funcţia de la Senat. Dar îi spun că oamenii valoroşi rezistă şi fără funcţii".
În disputa pentru şefia Senatului a intervenit şi premierul Victor Ponta: „Cei de la PNL se ocupă de cumpărat parlamentari”.
„Dacă reuşim, o facem cu un zâmbet, cu un surâs, nu cu mita electorală cum a încercat el şi în campanie electorală, discuţiile continuă, nu suntem în supermercato”, a spus şi Vasile Blaga.
Deocamdată PNL mizează pe 78 de voturi în demersul de a-l schimba de la şefia Senatului pe Călin Popescu Tăriceanu şi de a-l reinstala în funcţie pe Vasile Blaga.
În prezent, grupul PNL numără 63 de senatori. Lor li s-au alăturat, ca independenţi, alţi şase aleşi plecaţi de la PLR, PP-DD şi PSD, printre care şi Mircea Geoană, dar şi un membru al PMP. Liberalii dau ca sigură şi susţinerea UDMR.