Cine este Costin Mihalache, numit şef al Cancelariei primului ministru

Data actualizării: Data publicării:
costin mihalache

Costin Mihalache, fost consilier al premierului Viorica Dăncilă, dar şi în perioada premierului Victor Ponta, fost director general la CFR SA şi fost diplomat pe relaţia cu China, a fost numit prin decizie a Vioricăi Dăncilă în funcţia de şef al Cancelariei primului ministru.

În februarie, el fusese numit în funcţia de director general al companiei de stat care administrează reţeaua de căi ferate din România, CFR SA.

Mihalache a ocupat, din martie 2018 până în februarie 2019, funcţia de consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, potrivit News.ro.

Din mai 2018, el a ocupat şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

În perioada noiembrie 2015 – martie 2018, el a fost consilier în cadrul CFR Electrificare SA. În intervalul martie 2015 – iunie 2017, Mihalache a fost membru în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica şi în Comitetul de Securitate Energetică.

În 1994, el a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Apoi a lucrat în cadrul Ministerului Apărării, pe postul de consilier relaţii externe şi protocol, ulterior fiind consul în Ambasada României la Beijing.

În perioada 2009-2010 a lucrat la Germinos SA, cu sediul în Alexandria, iar în 2010-2011 a fost director general al SC Plastidrum SRL.

În anul 2011 a devenit membru în Consiliul de conducere al Casei Româno-Chineze. ÎN 2012-2013 a fost consilier al UGIR pentru relaţia cu China.

În ianuarie 2013 a fost numit consilier de stat la Cancelaria primului ministru, iar în august 2013 a devenit preşedinte al Consiliului de Administraţiei al CNDANR. În 2014 a revenit la Cancelaria primului ministru.

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care reînfiinţează Cancelaria Primului Ministru, structură desfiinţată în prima şedinţă a Cabinetului Grindeanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri