Astrid Fodor l-a suplinit pe Iohannis pe toată durata pre-campaniei și campaniei electorale, începând cu finele lunii august, potrivit presei din Sibiu.
Ea a inițiat proiectele de hotărâre supuse la vot în ședințele ordinare de Consiliu Local. De asemenea, conducerea Primăriei este asigurată și de viceprimarul Virgil Popa (PNL).
Potrivit reprezentanților Primăriei, Klaus Iohannis va demisiona din funcția de primar imediat ce Curtea Constituționala va valida rezultatul alegerilor prezidențiale, pe care le-a câștigat.
După această dată, în municipiul Sibiu vor fi organizate alegeri locale. Potrivit legii, acestea nu pot avea loc mai devreme de 3 luni de la vacantarea funcției de primar.