Cezar Preda (PDL), „siderat” de „reacția emoțională” a lui T. Băsescu

Data publicării:
24032013 20m 20cezar 20preda-56596

Cezar Preda, prim-vicepresed PDL, a explicat, la Digi24, că alegerile de sâmbătă din PDL au fost corecte, așa cum a reieșit și după renumărarea voturilor de după prima contestație a reprezentanților Elenei Udrea, perdantă la Conveția Națională a PDL.

Alegerile au fost corecte și acest lucru se știa de aseară, de ieri după-amiază, pentri că prima contestație care cerea renumărarea voturilor a fost făcută în prezența reprezentanților doamnei Elena Udrea. Această primă contestație s-a soluționat, voturile au fost renumărate și rezultatul era același. Domnia sa nu știu ce a încercat să obțină prin acest demers care nu avea niciun sens pentru că nici acum nu se specifică ce a contestat doamna Udrea”, a declarat Cezar Preda, prim-vicepreședinte PDL.

Cezar Preda a criticat modul în care au fost acuzați membrii comisiei de organizare a alegerilor.

„Cert este că e prima oară în istoria PDL când cineva aruncă cu noroi asupra colegilor, asupra partidului. Oamenii din comisie sunt respectabili și la fiecare masă au fost trei reprezentanți ai fiecărei moțiuni. Deci să arunci cu blam asupra colegilor tăi, asupra a aproape 120 de colegi care-au ocupat de organizarea acestor alegeri și de numărarea voturilor mi se pare impardonabil. Acest lucur îmi arată că sunt oameni care nu știu să piardă sau nu erau pregătiți să piardă. Inclusiv reacția emoțională a domnului președinte Băsescu de aseară arată acest lucru”, a spus Cezar Preda.

Traian Băsescu ar fi fost dezinformat

Rugat să comenteze declarat din spațiul public privind o posibilă scindare a PDL, Cezar Preda a afirmat că e posibil ca Traian Băsescu să fi fost dezinformat.

Cum e posibil ca la nivelul unui șef de stat să faci afirmația că s-a fugit cu urnele? Cum e posibil așa ceva, decât dacă ești dezinformat total? Dar ai o grămadă de pârghii prin care te poți informa corect. Cum se poate așa ceva? Mie îmi aduce aminte reacția de ieri a președintelui și a Elenei Udrea de reactia domnului Petre Roman, care nu a știut să piardă la președintele Traian Băsescu. Istoria se repetă. Eu sunt siderat, alături de alți colegi de-ai noștri, care am fost împărțiți în ultima lună în fesenisti, în oameni care au derapaje de la democrație, pentru că nu am mai avut conducere autoritară, vă dați seama, vai de noi...”, a comentat Cezar Preda.

„Eu știu că se câștigă cu 50% plus un vot. Și îmi aduc aminte de o expresie celebră când domnul președinte a zis: I-am ciuruit. Îl rog frumos să accepte și 51,8% un președinte ales într-un partid și ales democratic, pentru că PDL și-a ales mereu președinții democratic”, a spubliniat prim-vicepreședintele PDL.

Traian Băsescu a spus adio Partidului Democrat-Liberal, formaţiune politică pe care a sprijit-o de la înfiinţare şi care l-a susţinut în toate bătăliile politice.

Picătura care a umplut paharul a fostrealegerea lui Vasile Blagaîn funcţia de preşedinte al PDL.Fără a declara direct, Traian Băsescu a sprijinit-o pe Elena Udreaîn competiţia din partidul numit acum „piatră de moară”.

Proaspăt confirmat la şefia partidului, Vasile Blaga i-a transmis că-i respectă decizia, dar a precizat că PDL nu a fost vreodată o piatră de moară pentru Traian Băsescu.

Nu este un motiv de suspendare

În ceea ce privește ideea declanșării unei noi proceduri de suspendare, lansată de ministrul de Interne Radu Stroe, Cezar Preda a precizat că nu a fost niciodată de acord cu suspendarea unui președinte în timpul mandatului său.

Pentru că acea prevedere care spune abateri grave se referă la cu totul alte fapte decât aceste mici ingerințe, cunoscute și acceptate prin cutumă de toată lumea, pentru că și Ion Iliescu intervenea la PSD, și Emil Constantinescu la CDR, și Traian Băsescu la PDL. Deci nu astea nu sunt motive pentru suspendare. Domnul de la Interne să se ocupe de Schengen, să lase PDL și reacțiile emoționale ale președintelui Traian Băsescu. Astea sunt probleme mai mici față de problema mare a României, care este Schengenul”, a spus Cezar Preda.

Aseară s-a petrecut un lucru incredibiul, inacceptabil...comportamentul domnului Băsescu. El este inacceptabil şi referitor la Constituţie, este inacceptabil şi referitor la băieţii ăia din PDL care l-au slujit atâţia ani de zile şi aseară a tras cu buretele şi a şters tot.E inacceptabil şi din punct de vedere al unui preşedinte al unui stat.Incredibil. După părerea meatrebuie să ne gândim din nou la suspendare pentru că dânsul nu numai a spus, dânsul a şi făcut”, a declarat Radu Stroe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...