ACTUALIZARE 12.58. Cererea de SUSPENDARE A LUI TRAIAN BĂSESCU a fost postată pe site-ul Senatului.
TEXTUL INTEGRAL AICI.
ACTUALIZARE 12.08. Preşedintele Traian Băsescu s-a implicat în viaţa politică şi a sprijinit PMP, încălcând astfel art. 82 din Constituţie, se arată în cererea de suspendare, obţinută de Digi24.
Un alt articol constitutţional încălcat este art. 84, conform căruia, preşedintele ţării nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nicio altă funcţie publică sau privată.
Un alt motiv invocat în cererea de suspendare este intervenţia directă şi instituţională la preşedinteleales al CE în problema comisarului european.
În cererea de suspendare se mai arată că preşedintele a promovat „raporturi instituţionale în forme necivilizate cu participanţii la viaţa publică”.
Documentul va fi publicat şi pe site-ul Senatului.
„Calendarul este acesta - 23 septembrie votul Parlamentului în plenul reunit pe baza cererii de suspendare, urmat de referendum în 2 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor.
În cazul în care Parlamentul va aproba cererea de suspendare şi se va pune problema ocupării poziţiei de preşedinte interimat, întrucât sunt angajat în cursa electorală, nu voi accepta să preiau funcţia de preşedinte interimar pentru a nu se considera că încerc să obţin o poziţie care să mă favorizeze. Cel care va prelua funcţia ar trebui să fie preşedintele Camerei Deputaţilor”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
(VIDEO - Declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu)
El a subliniat că va iniţia discuţii cu liderii grupurilor parlamentare şi că se va consulta cu premierul.
Întrebat dacă un astfel de demers îl ajută în campania electorală, Tăriceanu a răspuns: „Nu ştiu dacă mă ajută electoral, pentru că Traian Băsescu nu e candidat în campanie. Nu cred că acesta e subiectul principal de campanie, în ce mă priveşte, după iniţierea procedurilor, campania va intra în făgaşul normal”.