Actualizare 21.22. Ceremonia de învestire a lui Darius Vâlcov a fost programată pentru joi la ora 11:00, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
_________________
„Stimate domnule Președinte, ca urmare a prelungirii evenimentelor prevăzute în agenda de astăzi, 27 august, peste programul stabilit, vă rog să reprogramați ceremonia de depunere a jurământului pentru dl. Darius-Bogdan Vâlcov în data de 28 august a.c., în intervalul orar 9.00-12.00. Menționez că după ora 12.00 voi fi plecat din țară”, se arată în scrisoarea premierului.
Ceremonia, care trebuia să aibă loc în această seară, la ora 18:00, a fost amânată deoarece premierul nu a ajuns la Cotroceni, deoarece evenimentele la care a participat s-au prelungit. El a spus că l-a desemnat pe vicepremierul Gabriel Oprea să participe la ceremonie.
Pe de altă parte, președintele a spus că Guvernul a anunțat cu doar 10 minute înainte de începerea ceremoniei că premierul nu mai participă și că ceremonia nu se va desfășura decât în prezența lui Victor Ponta, deoarece acesta a dat semne că nu este convins în legătură cu numirea noului ministru.
„Prin anularea prezenţei la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură, domnul preşedinte Traian Băsescu înţelege că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta ar putea să nu mai susţină propunerea domnului Darius-Bogdan Vâlcov pentru funcţia de ministru delegat pentru Buget”, arăta un comunicat al Administrației prezidențiale.