Cei doi Marian Munteanu. Pe care dintre ei l-a ales PNL?

Sursa: Agerpres

Preşedinte al Ligii Studenţilor, pe care a înfiinţat-o în 23 decembrie 1989 şi al cărei preşedinte a fost până în 1991, Marian Munteanu a fost reţinut în timpul mineriadei din iunie 1990 de două ori. Prima oară a fost luat de acasă, în zorii zilei de 13 iunie. La a doua reţinere s-a procedat în 18 iunie 1990, când a fost preluat pe o targă din spitalul în care fusese internat după bătaia cruntă încasată cu patru zile înainte de la mineri. De la spital a fost dus la penitenciarul Jilava. Deţinut politic al acelui tulbure an, alături de alte sute de studenţi şi intelectuali arestaţi de mineri, politişti şi ofiţeri de informaţii, Marian Munteanu a fost eliberat pe 2 august 1990. „Eram acuzat, am aflat ulterior, de tentativă de lovitură de stat, de înlăturarea ordinii democratice şi de instaurarea dictaturii în România. Râdeam în celulă. A venit procurorul şi am început să râd când am auzit asemenea prostii, iar probele erau poza cu tipul ăla cu barbă şi două-trei declaraţii ale unora, cum că eu am instigat lumea să atace şi să dea jos pe domnul Iliescu”, povestea Marian Munteanu la Digi24.

Dar dincolo de fenomenul din iunie 1990, cum a curs, în următorii 25 de ani, evoluţia persoanei publice Marian Munteanu? „Zece ani am predat la o universitate, Etnologie şi Antropologie, am lucrat în Resurse Umane, tot în Bucureşti, şi acum sunt cercetător asociat la Institutul de Sociologie al Academiei şi îmi petrec timpul, în mare măsură, cu cercetările din profesia mea”, declara acesta pentru digi 24. În 2005, Marian Munteanu a devenit Doctor al Universității din București, specializarea etnologie și folclor.

Deși a devenit cel mai cunoscut reprezentant al protestatarilor din Piața Universității, Marian Munteanu s-a implicat intermitent în viața publică, în anii ce au urmat mineriadelor. De fiecare dată (iar acesta a fost un numitor comun al fiecărei reveniri) s-a revendicat ca provenind strict din societatea civilă, dar tot de fiecare dată activitatea derulată s-a dovedit a fi politică şi dusă într-un cadru instituţional politic. Din acest punct de vedere, principalele repere care ne pot ajuta să înrămăm corect porteretul lui Marian Munteanu, mai precis acel Marian Munteanu de după vara lui 1990, sunt în număr trei: anii 1992, 2000 şi 2016.

Prima încercare - Partidul

Astfel, în 1992 înfiinţează Mişcarea pentru România, o organizaţie cultural politică de tineret, cu obiectiv final - înfiinţarea unui partid de orientare naţional democrată. Proiectul eşuează, iar după 1995, sub aspectul vieţii publice, Munteanu iese din scenă. Nu înseamnă, însă, că renunţă total la gândul de a reveni, la un moment dat.

A doua tentativă - Cotroceniul

Ca dovadă, spre anul 2000 reintră în joc. Prilejul îl constituie alegerile prezidenţiale; iar contextul mai larg din acele vremuri merită reliefat: Marian Munteanu reapare pe scena publică pe fondul degringoladei din viaţa politică. Degringoladă rezultată dintr-un cumul de factori, principalii fiind atomizarea CDR, ieşirea spectaculoasă din cărţi a preşedintelui Emil Constantinescu (acesta se recunoaşte învins de "Sistem" şi anunţă că nu va mai candida pentru al doilea mandat), revirimentul PDSR şi al lui Ion Iliescu (după patru ani de opoziţie), respectiv ascensiunea periculoasă a lui Corneliu Vadim Tudor (tendinţă care nu va mai fi oprită decât de consumarea turului doi al prezidenţialelor).

Pe acest fond, Marian Munteanu este propus candidat la alegerile prezidenţiale din partea Alianţei Naţionale, compusă din PUNR şi PNR (Partidul Naţional Român) şi se declară pregătit chiar să devină membru PUNR.

Primul - un partid profund naţionalist şi extermist, condus de Valeriu Tabără, dar care anterior îl avusese în frunte pe Gheorghe Funar, unul dintre exponenţii de vârf ai extremismului şi xenofobiei de după Revoluţie.

PNR, celălalt braţ al Alianţei Naţionale - o formaţiune condusă de Virgil Măgureanu, fost director al SRI în prima jumătate a anilor '90. De mandatul lui Măgureanu se leagă o perioadă neagră din istoria SRI şi a României, sub conducerea lui serviciul de informaţii fiind practic folosit ca o măciucă în slujba puterii emanate după decembrie 1989, patronată de Ion Iliescu.

Este drept că, în cele din urmă, Marian Munteanu nu se înscrie şi oficial în cursa pentru Cotroceni din anul 2000. Dar tot la fel de adevărat este că parteneriatul lui cu o formaţiune (PUNR) nefrecventabilă în contextul mult-doritei integrări euro-atlantice a României şi cu un partid (PNR) condus de un personaj care, cât a controlat SRI, a perpetuat pracitici ale fostei Securităţi, ar putea pune sub semnul întrebării fibra democratică şi morală a politicianului Marian Munteanu.

În anii care urmează alierii din 2000 cu PUNR şi cu Măgureanu, Marian Munteanu îşi va justifica în mai multe ocazii gestul, dar măsura în care explicaţiile sale pot fi considerate convingătoare rămâne încă de stabilit, având în vedere în primul rând baricadele pe care cei trei s-au aflat în vara lui 1990. "Acceptam orice sprijin, numai să putem găsi o soluție să ieșim din această dihotomie care nu cred că vi se pare foarte plăcută. Domnul Iliescu, care a și devenit președinte, cu tot ce s-a întâmplat după asta, sau putea să fie domnul Vadim Tudor", spunea Munteanu într-un interviu acordat Digi 24, în vara anului trecut.

Totuşi, nici numele lui Iliescu, nici cel al lui Vadim şi nici numeroase dintre mutările celor doi, după 1990, nu ar putea fi considerate ca 100% străine lui Virgil Măgureanu.

Iar acum câteva zile, răspunzând unei întrebări privind relaţia pe care o mai are cu Măgureanu, fostul lider al studenţilor a replicat: "Vreau să fiţi siguri că nu este nimic şi nu există nimic în activitatea mea civică, profesională, culturală, ştiinţifică, social-politică de care să-mi fie ruşine sau care să poată constitui un element de natură a aduce prejudicii de imagine, de credibilitate şi aşa mai departe”.

Cea mai nouă cursă - Primăria

Al treilea reper din parcursul public şi politic al lui Marian Munteanu, după momentul Piaţa Universităţii 1990, prinde contur în prima lună a lui 2016. Se revendică, din nou, ca provenind din societatea civilă, deşi anterior activitatea sa într-o asemenea calitate fusese imperceptibilă, iar cea politică mai mult decât palpabilă.

Astfel, în 13 ianuarie a.c. este lansat Grupul Pentru România, o "entitate ce are ca scop salvarea României" şi printre ai cărei fondatori se regăsesc Marian Munteanu, actorii Dan Puric şi Florin Zamfirescu, ca şi "alţi mari intelectuali ai ţării noastre".

Două luni şi jumătate mai târziu, în 28 martie a.c., Munteanu anunţă şi apariţia în viitorul apropiat al Alianţei Noastre, o platformă civică ale cărei principale puncte pun în lumină o abordare naţionalist-ortodoxistă, cu valenţe de scepticism faţă de Occident.

Câteva extrase Platforma Civică Naţională "Alianta Noastră" :

*"Restaurarea drepturilor patrimoniale ale cetăţenilor români cu privire la teritoriul naţional; oprirea înstrăinării proprietăţilor agricole, a resurselor solului şi subsolului, recuperarea celor înstrăinate abuziv sau ilegal; oprirea oricăror intervenţii care pun în pericol climatul, apa, resursele naturale şi, în general, mediul înconjurator";

*"Susţinerea muncii şi a iniţiativei româneşti, printr-un parteneriat puternic între stat şi mediul economic; reducerea decalajelor economice faţă de Uniunea Europeană, care nu se poate realiza decât prin susţinerea capitalului românesc, singurul cu adevărat interesat să pună în centrul oricăror strategii de dezvoltare spaţiul naţional";

*"Apărarea şi susţinerea activă a drepturilor identitare naţionale, a instituţiilor şi valorilor fondatoare ale civilizaţiei româneşti, tradiţionale şi moderne - familia, satul, şcoala, biserica, armata, credinţa creştina, limba română, reperele spirituale, culturale şi istorice; descurajarea oricăror acţiuni xenofobe sau antiromâneşti şi blocarea oricăror tentative politico-administrative de a modifica, prin diferite forme de constrângere, actualul profil - etnic, cultural sau religios - al României".

În seara aceleiaşi zile în care lansează platforma Alianţei Noastre, aflat în platoul unei televiziuni, Marian Munteanu subliniază ce vrea să facă în viitor, ce l-a împins să se implice în prezent.

Nota generală, poate uşor mistică, iese în evidenţă, iar asupra "dimensiunii insurecţionale" pe care Marian Munteanu o invocă ar merita, acum, că este oficial şi candidatul PNL la alegerile locale, să revină cu noi precizări: "Este limpede că este nevoie de altceva. Asta este concluzia mea. Convingerea mea este că este nevoie de o mobilizare de dimensiuni insurecţionale. Nu este nevoie doar de o intervenţie civică, ci şi de o insurecţie civică. Altfel acest sistem nu poate fi dislocat. Este un sistem profund corupt care nu poate fi învins". 

În fine, vine şi 12 aprilie 2016. Este ziua în care PNL, aflat în criză de nume pentru Primăria Capitalei, cu două luni înaintea alegerilor locale, anunţă candidatura lui Marian Munteanu din partea liberalilor.

Mutarea surprinde pe toată lumea. Iar Marian Munteanu, la fel ca în 1992 (când voia să înfiinţeze un partid) şi ca în anul 2000 (când s-a aliat cu PUNR şi cu Măgureanu pentru a candida la Preşedinţie) anunţă că a acceptat intrarea în cursa electorală tot de pe poziţia de membru al societăţii civile.

Asta, în condiţiile în care activitatea sa politică, chiar dacă nu neapărat roditoare, a fost, în aceşti 25 de ani, cu siguranţă mai pregnantă.