Discursul în limba română al președintelui Consiliului European, Donald Tusk, a fost analizat, la Digi24, de politologul Cristian Pîrvulescu.
„Domnul președinte Tusk este în plină campanie politică, a dovedit talent politic. Dumnealui a spus-o: este polonez, iar în Polonia situația este, în mare măsură, asemănătoare celei din România. După încheierea mandatului său de președinte al Consiliului European, se va întoarce acolo. Urmărim, de câteva luni, o campanie intensă a președintelui Tusk atât pe rețelele aociale, cât și în relațiile europene și internaționale, pentru a atrage atenția atât asupra valorilor europene, cât și asupra talentelor sale de politician. Iar ieri am asistat la rezultatul acestei campanii foarte bine puse la punct”, a explicat Cristian Pîrvulescu.
Citește și ”Ce pregătesc Dragnea și Vâlcov pentru 2019 ne va costa scump pe toți”
„Eu nu cred că trebuie să punem în competiție politicienii români cu politicienii europeni, ci să urmărim interesul. Domnul Donald Tusk a încercat să atingă acea parte a societății românești care este mai sensibilă la problemele europene, folosind formule retorice care rămân. Așa cum a fost comparația cu Helmuth Duckadam. Nu a fost, de fapt, despre Duckadam și despre meciul Stelei, ci despre capacitatea României, a societății românești de a face ceea ce este imposibil, anume să apere statul de drept împotriva celor care încearcă să îl reconvertească, să-l transforme într-un stat el celor puternici. Stilul pe care l-a folosit este unul care ajunge ușor la oamenii simpli. Domnul Donald Tusk a arătat cum se poate comunica bine Europa. E vorba de talent nativ, dar e vorba și de foarte multă muncă”, a concluzionat politologul.
În discursul de joi seară, Donald Tusk a făcut un apel la „apărarea fundamentelor civilizației politice”: „Și aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit. Și voi veți reuși. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu”.