Învestirea noului guvern al României, condus de Sorin Grindeanu, nu a trecut neobservată în presa internaţională, chiar dacă nu a făcut atât de multe valuri ca nominalizarea lui Sevil Shhaideh. Jurnaliştii notează că în acest fel se termină o perioadă de câteva săptămâni de incertitudine pe scena politica din România.
New York Times a scris că noul premier, Sorin Grindeanu, a promis că guvernul pe care îl conduce va creşte salariul minim şi va crea locuri de muncă mai bine plătite, astfel încât românii să nu mai plece în străinătate.
Jurnaliştii americani îl citează însă şi pe preşedintele Klaus Iohannis, care a îndemnat noul cabinet să întărească justiţia şi să susţină orientarea euro-atlantică a României.
Şi agenţia de presă italiană ANSA l-a citat pe Klaus Iohannis, care le-a spus noilor miniştri că au o misiune grea, deoarece trebuie să îndeplinească ce au promis în timpul campaniei electorale.
Deutsche Welle notează că noul guvern va încetini lupta anticorupţie, o cerinţă României încă de la aderarea la UE.
De asemenea, jurnaliştii germani amintesc că ultimul guvern PSD a căzut după tragedia din clubul Colectiv, care a declanşat ample proteste împotriva corupţiei la nivel înalt.
Sputnik Moldova, filiala de la Chişinău a agenţie de presă controlată de Kremlin, aduce elogii noului guvern. Jurnaliştii spun că Liviu Dragnea a fost eroul zilei de ieri şi că opoziţia şi-a acceptat înfrângerea.
De asemenea, o compară de Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL, cu Corneliu Vadim Tudor, pentru discursul împotriva PSD şi ALDE de la tribuna Parlamentului.
Sursa: Digi24 TV